Poezie Chemarea (3)

Chemarea,



Când... în dulcele amurg de seară,

Spre El...Domnul Isus, te cheamă ,

Vin-o la răscruce,cu dor la El aleargă ,

Curat,smerit şi făr' de nici o teamă .



Tu să -I vorbeşti de rana ta adâncă,

Să nu cârteşti,să nu mai plângi cu-amar,

Lasă-L pe El,să te ridice sus pe stâncă ,

Biruitor să fii,în sângele de la Calvar.



Neputincios... să nu fii niciodată ,

În Credinţa,ce prin El tu-ai câştigat,

Ridică-te de jos,în jertfa adevărată,

Mulţumeşte-I,că pe tine te-a salvat.



Tu,neclintit rămâi,în faţa încercării,

Şi cu Credinţă,tu strigă-L pe Cristos,

Abea atunci vei înţelege,marile-I puteri,

Când din necaz,de Braţul Său,eşti scos.



Chemarea Lui, ascult-o în orice clipă,

De-ţi este bine,ori de eşti într-un necaz,

Căci doar prin El,cu marea ta credinţă,

Vei alunga din inimă,tot ce te-apasă azi.



Chemarea Lui e sfântă,când te strigă,

Tu,stai prezent ascultă-L şi nu murmura,

Aşa,simţi-vei,când „ El” ,o să te-atingă,

Iar a ta inimă,prin „EL” se va bucura !









Această poezie vine spre îmbărbătarea, sorei noastre Monica,

care trece prin mari încercări,dar singurul din lume ce ne dă

puteri în orice vreme este Domnul nostru "ISUS CRISTOS " El e

în totul şi în toate. Dumnezeu să te binecuvinteze sora noastră

şi toată casa ta ,cu Harul şi Pacea Lui cea Sfântă !



Amin,Amin !