Poezie IZBÂNDA (1)

IZBÂNDA





Cât mă bucur, Isuse, cu Tine

de Cuvântul pe care mi-l spui,

şi de harul iubirii senine

ce cu drag Tu îl dărui oricui!



Tu-mi asculţi, scump Isus, rugăciunea

ce în taină mă poartă spre cer.

Glasul Tău îmi aduce minunea,

când mă simt întristat şi stingher.



Tu-mi vorbeşti de izbânda cea sfântă,

chiar când totul îmi pare pierdut.

Şi-apoi văd, cum în luptă se-avântă,

braţul Tău, salvatorul meu scut.



Zac duşmanii acum în ţărână.

Planul lor e pierdut pentru veci.

Faţa Ta numai ea să-mi rămână,

luminând zile calde şi reci.



Vreau din suflet să-Ţi laud puterea

şi să cânt al Tău Nume etern.

Şi să fiu pentru-ai Tăi mângâierea,

care lacrimi pe drum Îţi aştern.



Vreau să-nalţ steagul Tău, Doamne Sfinte,

steag de glorii ce vin din Calvar,

unde dragostea Ta cea fierbinte

s-a jertfit pentru-al lumii amar.



Şi să spun fericit izbăvirea,

ce din ceruri o dărui mereu,

celor care aleg nemurirea,

când străbat drumul lumii cu greu.



*

Ascultaţi deci acum Vestea Bună

voi, trudiţii cumplitului jug,

El, Isus, vă oferă cunună

şi odihnă şi har din belşug!



Numai credeţi-I astăzi Cuvântul.

Inima toată degrabă să-I daţi

să vi-o umple cu pace Preasfântul

şi cu dragostea dulce de fraţi!