Poezie BOGATUL ŞI LAZĂR (1)

BOGATUL ŞI LAZĂR



Într-o vreme neuitată,

Într-un loc mai liniştit,

A trăit un om odată

Prea bogat şi prea zgârcit.



Iar la poarta casei sale

Sta şi Lazăr cel bolnav,

Plin de bube şi de jale:

Caz, desigur, foarte grav.



Solidari erau toţi câinii

Cu săracul întristat.

Cei mai mulţi nici colţul pâinii

Într-un timp nu i-au mai dat.



Iar bogatul plin de fală,

Într-un frac strălucitor,

Pus era pe cheltuială

Ca un fiu risipitor.



Băutură şi mâncare

Şi distracţii fel de fel

Cu femeile uşoare

Îi erau întregul ţel.



Însă, Lazăr cu credinţă

El privea mereu spre cer

Cu un duh de pocăinţă

Ce-l păzea ca un străjer.



Liber parcă de-orice vină

Trupul şi-l mişca cu greu.

El purta în ochi lumină

Aşteptând pe Dumnezeu.



Vai, cu câtă nonşalanţă

Cel bogat îşi risipea

Timpul, făr-a-i da speranţă

Celui de la uşa sa.



Mulţi bogaţi vor să trăiască,

Dar nu ştiu cu banii lor

În ce fel să-i cheltuiască

Pentru-al vieţii viitor.



Ei ajung doar robi plăcerii

Care nu-i de vreun folos

Şi sunt victima durerii

C-un final dezastruos.



Şi bogatul din poveste

Tot mai mult a chefuit.

Însă, Lazăr nu mai este

El cu vremea a murit.



Îngerii din înălţime

Au venit să-l ducă-n Rai

Unde nu mai sunt suspine,

Nici dureri, nici chin, nici vai.



Bucurii în loc de boală,

Viaţă bună fără blam.

O, ce stare ideală

Este sânul lui Avraam!



Însă, pe pământ bogatul

A murit şi el curând

Strâns legat cu tot păcatul

Şi cu-al lăcomiei gând.



În a Morţii Locuinţă

El în chinuri a fost dus

Unde nu era credinţă

Şi salvare prin Isus.



Ridicând a sa privire

El pe Lazăr l-a văzut;

În lumeasca-i vieţuire

Nici nu prea l-a cunoscut.



„Lazăre, te rog, mă scapă!

Dă-mi din spaţiul tău ceresc,

Chiar şi-un singur strop de apă

Limba să mi-o răcoresc!“



Dar Avraam nu i-a dat voie.

„Fiule!“, Avraam i-a zis.

„Când trăiai, n-aveai nevoie

De-acest Lazăr nici în vis.



Ţi-ai luat doar lucruri bune,

Bucurii şi desfătări.

N-aveai timp de rugăciune,

Nici dor după sfinte stări.



Lazăr în nenorocire

Şi în boală a trăit.

Dar acum e-n fericire,

Căci în Rai a fost primit.



Ţi-a fost viaţa ca şi spinul

Egoist, preconceput.

Acum tu îţi meriţi chinul

După câte ai făcut.“



„Da, părinte“,-a zis bogatul,

Dar în lume am cinci fraţi

Ce iubesc la fel păcatul

Şi adorm îndestulaţi.



Fă ca Lazăr să le spună

Pentru a-i avertiza

Ca să creadă vestea bună

Viaţa lor a şi-o schimba.



Dacă cineva din moarte

S-ar scula spre-a le vorbi

Ei ar crede, s-ar întoarce

Şi pe loc s-ar pocăi.“



„Au pe Moise şi profeţii“,

Avraam răspuns i-a dat.

„Când plăteşte preţul vieţii

Orice om va fi salvat.



Dacă ei nu cred Scriptura

Nici pe-un martor înviat

Nu-l vor crede nici cu gura,

Nici cu inima vreodatۥ.“

***

Dragul meu, să iei aminte

La-nspăimântătorul caz!

Sub îndemnurile sfinte

Locul să-ţi alegi chiar azi!



Nu lăsa să te înşele,

Să te tragă în păcat,

Diavolul cu multe rele

Ce-n tradiţii te-a-ngropat.



Pune mâna pe Scriptură

S-o citeşti cu interes,

Să fii liber de-orice ură,

Din chemat să fii ales.