Poezie CASA DIN EMAUS

CASA DIN EMAUS



Spre o casă din Emaus

Cu un suflet tulburat

Doi fraţi căutau repaus

Şi-un refugiu adevărat.



Îi veghea din cer Sublimul

Pe-acel drum de frunze nins

Când lăsând Ierusalimul

Ei vorbeau cu duh aprins.



Se căzneau să înţeleagă

Tragedia lui Isus

Când chiar naţia întreagă

L-a urcat pe-o cruce sus.



Dar pe drum fără de veste

Când vorbirea era-n toi

Chiar Isus le-a zis : ”Acestea

Ce cuvinte-s între voi ?”



”Singur eşti Tu din Cetate

De nu ştii ce s-a-ntâmplat

Azi trei zile încheiate

C-un Profet adevărat ?



El Şi-a început lucrarea

Făcând semne şi minuni,

Potolind până şi marea

Cu-ale Sale rugăciuni.



A-nmulţit pâinea-n pustie,

Pe bolnavi i-a vindecat

Şi le-a dat o-Mpărăţie.

Chiar pe morţi i-a înviat.



Predica plin de putere,

Taine mari El dezlega

Oferind o mângâiere

Celui ce Îl asculta.



Iar în ziua triumfală

Când oraşul L-a primit

Bucuria Lui reală

I-a fost plânsul tăinuit.



Ca un curajos exemplu,

Sub priviri de ucenici,

El intră direct în Templu

Punând mâna pe un bici.



În mulţimile-adunate

El fusese Mielul blând

Dar cu autoritate

Adevărul apărând.



Noi credeam că e Mesia

Ce ne scapă de romani.

Dar n-a vrut Împărăţia.

Şi L-au prins în Ghetsimani.



N-a opus împotrivire,

N-a luptat în nici-un fel

Să se apere din fire

Ca Profet în Israel.



Şi L-au dus la judecată

Ca pe un răufăcător.

Apoi crucea I-a fost dată

Ca s-o ducă-n locul lor.



Dacă El era Mesia

Cum să fie răstignit ?!…

Aşteptam Împărăţia …

Dar Isus ne-a părăsit …”



Şi Străinul le ascultă

Vorba din adânc suspin

Şi durerea lor cea multă

Ce aşteaptă un alin.



El vorbeşte din Scriptură

Despre-un Mesia proscris

Care-a fost lovit de ură

Cum de mult profeţii-au scris.



Înaintea slavei Sale

Mesia-i pe cruce pus.

Dar voi azi pe-a vieţii cale

Nu mai credeţi în Isus ?!



În Emaus este bine

Ca să intre pe-nserat.

”O, rămâi cu noi, Străine,

Ziua vezi s-a terminat!”



Soarele încet se strânge.

Drumul e din nou pustiu.

Dar când pâinea le-o va frânge

Ei Îl văd pe Domnul viu.



Şi atunci … Isus dispare.

Nu ardea inima-n noi ?!…



S-au trezit din frământare

Regretând intens cei doi.



Şi sculându-se în noapte

Cu lumina lui Isus

Ei purtau credinţa-n fapte

Ca o candelă de sus.



*



Cât de orbi am fost, Isuse,

Că nu Te-am descoperit

Când prin psalmi din vremi apuse

Inimii Tu ne-ai vorbit!…



Ne-ai mustrat ca un Părinte

Necredinţa firii vechi.

Dar noi n-am luat aminte,

Nu am fost ochi şi urechi.



Cât mai stă uşa deschisă

Şi ne mai aştepţi în prag

Vrem spre Patria promisă

Să mărşăluim cu drag.



Vestea Învierii Tale

Pornind din Ierusalim

Ca mireasma de petale

Peste tot s-o răspândim.



Crucea când ni-i grea povară

Dă-ne pacea Ta ca scut

Să-nfruntăm orice ocară

Ca şi fraţii din trecut.



Binecuvântează masa

Te rugăm cu ochii plânşi

Şi sfinţeşte-ne Tu casa

Cea în care suntem strânşi!



***





8 mai 2002