Poezie La binecuvantare (2)

LA BINECUVÂNTARE



„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine,

şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu

este a celor ca ei.” (Marcu 10.14)



Pe cărări îndepărtate

Glasul Domnului răsună

Şi cu dragoste adună

Roade binecuvântate:

Tineri cu lumini pe faţă,

De senine primăveri,

Şi bătrâni cu noi puteri

Ce dau viaţă.



La Isus ce toate ştie

Vin şi mame şi copii.

El, Izvor de bucurie,

Le dă har şi apă vie.

Braţul Său duios se-ntinde

Feţe triste să aline

Şi-n privirile-I senine

Le cuprinde.



Şi când gândul nostru zboară

La iubirea lui Isus,

Îngeri albi din cer coboară

Cu o faţă surâzândă.

Şi-un fior de primăvară,

După frigul ce s-a dus,

Pune-n piept o rază blândă

De nespus.



Iar cu inimile noastre

Gândul minţii se frământă

Şi nălţăm o rugă sfântă

Mai presus de zări albastre

Printre mii şi mii de astre:



“Doamne, Te rugăm cu-ardoare

să-l primeşti şi să-l păstrezi

pe acest micuţ sub soare

ca să-l binecuvântezi!

El nu ştie să vorbească

Dar atunci când va vorbi

Slava Ta să Ţi-o mărească

Prin trăirea pământească

Zi de zi.”