Poezie FERICIRILE (1)

FERICIRILE



Într-o zi, pe-un plai de munte,

Domnul cãtre-nvãţãcei

le spunea cu voce blândã :

"Ascultaţi iubiţii Mei !



Fericiţi vor fi în lume

cei sãraci în duhul lor

care poartã-Mpãrãţia

veşnicului Ziditor !



Fericit e-acel ce plânge

pentru-al lumii greu pãcat !

Tatãl lacrima-i va strânge.

Va fi-n ceruri mângâiat.



Fericiţi vor fi odatã

cei ce-s de blândeţe plini !

Ei vor moşteni pãmântul

fãrã pietre, fãrã spini.



Fericiţi vor fi aceia

care flãmânzesc mereu

dupã neprihana vieţii

ce-o dã numai Dumnezeu !



Fericiţi cei plini de milã,

dãruind oricui ar fi !

Sus în Ţara unde-i Domnul

mila Lui vor moşteni.



Cei cu inima curatã

fericiţi în Cer vor sta.

Ei Îl vor vedea pe Tatãl

şi-L vor binecuvânta.



Cei ce poartã-n suflet pace

şi-ntre oameni pe pãmânt

vor fi fiii Celui Veşnic

într-o zi în cerul sfânt.



Voi, ce suferiţi în lume

pentru crezul cel divin,

fericit vã este ţelul

şi de frumuseţe plin !



Tatãl vã dã-Mpãrãţia

dragostei fãrã hotar

dacã veţi aduce roade

în rãbdare şi prin har.



Bucuraţi-vã când lumea

nu v-acordã niciun preţ

pentru cã iubiţi credinţa,

darul dragostei mãreţ !



Mulţi vor spune lucruri rele,

chiar insulte, calomnii,

ca sã pângãreascã raza

sfintei voastre mãrturii.



Bucuraţi-vã când lumea

astfel îşi va arãta

ura ei cea ne-mpãcatã.

Voi sã-i daţi iubirea Mea !"



*



Astfel Îşi rostea cuvântul

ca o harpã de izvor

zi de zi cãtre mulţime

scumpul nostru Salvator.