Poezie CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 69
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8235-casa-mea-i-casa-voastr]CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ[/url]

CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ



Priviţi copii la Casa Mea

ce zace sfărâmată!

Şi îmi veţi şti durerea grea,

de-atâţia ani purtată.



"Nu-i vremea astăzi de zidit!,

îşi zice fiecare.

De mult noi toţi ne-am fi unit,

de-aveam pe ceruri soare.



Dar aşteptăm după taifun

o vreme mai frumoasă,

ca toţi, prin Duhul Tău cel bun,

să-Ţi rezidim o casă!"



Voi însă alergaţi mereu

doar pentru casa voastră,

să-i daţi în dar un curcubeu,

din zarea cea albastră.



Şi vreţi să-i dăruiţi un chip

cum altul nu e-n lume.

Dar v-aţi zidit-o pe nisip

cu preţ de multe sume.



Aţi semănat atât de mult.

Aceasta vi se cade.

Dar dup-al muncii greu tumult,

aţi strâns puţine roade.



Sunteţi flămânzi, deşi mâncaţi,

şi setea vă cuprinde.

Şi nu vi-i cald când vă-mbrăcaţi,

când focul se aprinde.



Şi strângeţi zilnic pentru voi

argint în punga spartă.

Dar aţi ajuns ca pomii goi,

când toamna bate-n poartă.



Căci fiecare-n calea lui

aleargă pentru sine.

De-aceea bucuria nu-i

şi pacea nu mai vine.



"Să am de toate astăzi eu!",

aşa vă spune gândul.

Dar, vai, uitaţi locaşul Meu

şi luni şi ani de-a-rândul!



Suiţi-vă pe munte iar.

Căraţi în spate lemne

şi cărămizi şi saci de var,

de vreţi din ceruri semne!



De vreţi prin Duhul vindecări,

minunile credinţei,

veniţi de pe lumeşti cărări

cu gândul pocăinţei.



V-aştept copii! Nu zăboviţi

de vreţi noi stropi de rouă!

ACUM e vremea să zidiţi

din colb, o casă nouă!



E Templul sfânt din pietre vii.

Se-apropie Răpirea

şi Nunta cea din veşnicii.

V-aşteaptă-n cer Iubirea.









SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie CASA MEA ŞI CASA VOASTRĂ | Salvatorul.ro
meniu prim
Mă bucur când mi se zice: " Haidem la Casa Domnului! "