Poezie MIEZUL NOPŢII (1)

MIEZUL NOPŢII



Când vine noaptea cu suspine

Ce se ascund adânc în mine

Te chem, Isus, prin rugăciune

Ca să mă scoţi Tu din genune.



Necazului ce-ades m-apasă

De niciun sentiment nu-i pasă.

Şi orice lacrimi mi le stoarce

Când iar la mine se întoarce.



Cuvintele-s ca diplomaţii

Ce-ncearcă să împace fraţii

Ce s-au certat pentru putere

Şi-apoi doar lapte sunt şi miere.



De-aceea Tu priveşti la gânduri,

La motivaţii rânduri-rânduri.

Când Te iubesc, cu ce iubire?

E duhul ... sau e vechea fire?



O mamă îşi cunoaşte fiul

Ca şi Agar plângând pustiul.

Aceste lacrime amare

N-aş vrea să-nsemne renunţare.



Când bezna grea mi-i toată vina

Aprinde-mi Tu din nou lumina.

Cum pot să-Ţi fiu eu mesagerul

Şi să-nţeleg cu capul cerul?



Atâţia vestitori de bine

Nu-şi poartă crucea pentru Tine.

Dar mie care mi-e câştigul

Când eu suport în noapte frigul?



Când simt batjocura în oase

Cu alte noi şi mari ponoase

Cum pot s-ajung direct la ţinte

Când inima, chiar ea mă minte?



Când vine noaptea ca un sfetnic

Mai lasă-mi, Doamne-al vieţii sfeşnic

Ca prin lumina lui curată

Să fiu mai viu ca niciodată.



Să nu mă uit la valul mării

Ca Petru-n clipa încercării.

Ci chiar în noaptea cu suspine

Eu să privesc numai la Tine.



Îmi e de-ajuns că eşti aproape

Când eu Te simt cum vii pe ape

Să-mi dai în piept măcar o rază

Ce-a Ta speranţă mi-o păstrează.



Va fi-n curând o revedere

Cu cea mai sfântă mângâiere.

Dar nu ca la Tiberiada

Când Te-mbulzeau mulţi cu grămada,



Ci sus pe nori, în strai de glorii,

Cu ale Golgotei victorii,

Cu sfinţii toţi şi cu Mireasa

Căci cerul Tău le va fi Casa.



Acolo-i zi cu raze line

Şi nu e noapte cu suspine.

În ceruri veşnica Iubire

Va stinge-a morţii amintire.



Acolo Tatăl ne aşteaptă

Cu Duhul Sfânt pe-a Nunţii treaptă

Când Dumnezeu va fi în toate

Prin dragoste şi prin dreptate.