Poezie MUSTRAREA ÎNŢELEPTULUI

MUSTRAREA ÎNŢELEPTULUI



Mustrarea celui înţelept

Când vine din bunăvoinţă

Te-ajută să fii bun şi drept

Prin nelipsita pocăinţă.



Când o-nţelegi şi o primeşti

Ca pe colacul de salvare

Tu cauţi grabnic şi găseşti

O scurtă cale spre iertare.



Părinţii ne-au mustrat mereu

Spre-a ne feri de-a vieţii dramă.

Dar noi lipsiţi de Dumnezeu

Atunci nu i-am băgat în seamă.



Am vrea din nou să-i auzim

Cu-acelaşi glas de dojenire.

Dar ei s-au dus şi noi simţim

O mare lipsă de iubire.



Când tu mustrarea o primeşti

Mai porţi o şansă de-ndreptare

Pe drumul către zări cereşti

Cu-a harului divin iertare.



Când laudele-ades ne plac

Şi-s mai degrabă găunoase

Acestea mai mult rău ne fac

Decât mustrările scorţoase.



Şi dacă tu nu poţi mustra

Doar pentru reabilitare

E înţelept să-l poţi veghea

Pe altul prin a ta purtare.



Chiar calmul, tactul tău atent,

Şi vorba bună şi duioasă,

Pot ridica din faliment

Un singur om sau poate-o casă.



Când vorbele sunt ca un râu

Pe care Duhul le inspiră

Pun răului din lume frâu

Prin cei care se pocăiră.



Doar Unul singur e-nţelept

Când ne-a trimis din cer mustrare

Şi-a conjugat şi sfatul drept

Cu dragostea-I cea jertfitoare.



Precum Mesia ne-a mustrat

Ca din osândă să ne scoată

Să-L ascultăm cu-adevărat

Pe Dumnezeul nostru Tată.



Când El L-a dat pe Fiul Său

Blestemul nostru să ni-l poarte

Ne-a curăţit de orice rău

Şi ne-a eliberat de moarte.



De-aceea azi mustrarea Lui

E-un untdelemn de bucurie

Cum nicăieri în lume nu-i

Ci doar acolo-n veşnicie.