Poezie MOBILUL RUGĂCIUNII

MOBILUL RUGĂCIUNII



Mobilul meu e rugăciunea

Când stau de vorbă cu Isus.

Şi-i povestesc a mea tristeţe

Ce chiar şi trupul mi-a răpus.



Eu mă bazez în rugăciune

Pe sfintele-I promisiuni

Şi pot s-aştept din Cerul slavei

Adevăratele minuni.



Mie nu-mi place monologul

Ci mă aştept la dialog

Când stau şi când citesc Scriptura

Şi când cu ea pe braţ mă rog.



Am observat eu câte-odată

Cum parcă Biblia-mi citea

Dorinţele ce-au fost ascunse

Meşteşugit în firea mea.



Cuvântul sfânt când îmi vorbeşte

El sufletul de duh separă

Şi simt din inimă cum curge

Un râu de sacră primăvară.



Lumina soarelui cuprinde

Tot gândul meu cel răvăşit

Şi văd cum Duhul mă convinge

C-atâta Domnul m-a iubit.



Doar trupul parcă protestează

Ca Toma cu-al lui pipăit

Dar pân-la urmă el renunţă

Când Sfântul Duh l-a cucerit.



Aşa decurge rugăciunea

Şi-s fericit cu-al meu Isus.

El zi de zi mă însoţeşte

Din zori şi până în apus.



Ce minunată-i rugăciunea

Când Îl slăvesc cu-al Său popor

Şi toţi prin glasuri de cântare

Îl aşteptăm cu-atâta dor!



Isus ne-ascultă şi răspunde

Cu neuitatul „Vin curând!“

Îl vom privi toţi faţă-n faţă

În ceruri pe Păstorul blând.



Mobilul meu nu-mi cere plata

În banii lumii de acum,

Ci trebuie să fiu doar gata

Căci Domnul slavei e pe drum.



Oricui doreşte ca să crească

Mai mult pe plan spiritual

I-aş oferi cu bucurie

Mobilu-acesta ideal.



El nu-i din lumea cea profană

Ci este-un dar din Duhul Sfânt;

Schimba-vom ruga-n adorare

Când ne-om muta de pe pământ.