Poezie ALUATUL

ALUATUL



La-nceput de orice muncă

Vă păziţi de farisei

Ce-n dispute mari se-aruncă.

Deci, nu fiţi precum sunt ei.



Nu lăsaţi făţărnicia

Lor ca să pătrundă-n voi

Căci veţi pierde bucuria

Având inimile sloi.



Dau învăţături savante

Care nu vin din Scripturi,

Ci-s tradiţii aberante

Ca şi zidul cu fisuri.



Ei acoperă păcatul

Şi-i trimit pe mulţi în Iad.

Numai măturând aluatul

Poţi să fii un sfânt răsad.



Dar în ziua cea finală

Totul va fi arătat:

Sluga bună, ideală,

Dar şi omul cu păcat.



Dat pe faţă o să fie

Chiar şi gândul tuturor.

Domnul slavei totul ştie,

El, Suprem Judecător.



Gândul, vorba cea murdară

Vor ieşi din adăpost,

Ca şi cea mai grea ocară

Spusă-n vânt şi fără rost.



Legăminte încălcate

Prin divorţuri fel de fel,

Vor fi toate condamnate

De Cel Sfânt Emanuel.



Cine s-a ascuns de Domnul

Şi nu L-a mărturisit

Preferând în viaţă somnul

Ce mereu l-a copleşit



Va avea ce să regrete

La Supremul Tribunal

Unde oamenii în cete

Vor veni val după val.



Când cel rău cu câte-o schijă

Spaima va băga-n norod

Vă păziţi cu multă grijă

De aluatul lui Irod.



Când întreaga Adunare

Se complace în păcat

Are-o falsă închinare

Ca vicleanul împărat.



Dumnezeu încă ne-aşteaptă

Ca să lepădăm ce-i rău

Şi s-alegem calea dreaptă

Ascultând de Fiul Său.