Poezie CE-MI MAI LIPSEŞTE?

CE-MI MAI LIPSEŞTE ?



Ca şi tânărul bogat

Am pornit în căutare.

Mă gândesc şi-mi pun mereu

Multe semne de-ntrebare :



Cine sunt ? De ce trăiesc ?

Care-i sensul vieţii mele ?

Pot să spun tot ce gândesc

Despre oameni, despre stele ?



Ce ascunde-un fir de praf

Dus de vânt pe-ntinsa vale ?

Viaţa mea e doar un vraf

De senzaţii personale ?



Pentru cine-alerg mereu ?

Ce speranţă mă animă ?

Ce vesteşte-un curcubeu

Sus pe bolta cea sublimă ?



Ca s-ajung în Paradis

Ce-mi mai trebuie în viaţă ?

E destul să cred ce-i scris,

Sfânta cerului povaţă ?



Ce-mi lipseşte ca să fiu

Om perfect, fără greşeală ?

Strig … mi-e sufletul pustiu …

Inima mi-atât de goală !…



Pe savanţi i-am consultat

Prin ştiinţă să-mi arate

Unde, cum am eşuat

Căutând răspuns la toate ?!…



Psihiatrii dau din umeri.

Filozoful oboseşte.

Mintea e-un pustiu din Numeri

Unde gândul rătăceşte.



Cine îmi va da răspuns

Căutărilor febrile

Când mi-e sufletul străpuns

Săptămâni întregi de zile ?!



Pesimist pornesc la drum

Căutând doar o lumină.

Totul pare praf şi scrum

Pentr-un suflet plin de vină …



Educaţia din şcoli

m-a-nvăţat secretul vieţii :

”Să fii harnic, să te scoli

chiar din zorii dimineţii!”



Munca-ntr-adevăr e-un dar

Pentru cel care transpiră.

Cât au strâns pentru hambar

Mulţi prin ea se fericiră.



Dar din nou pe gânduri dus

Am rămas eu, cel din urmă,

Ca un pui de cerb răpus

Care s-a pierdut de turmă.



Dar deodată un fior,

Un suspin de rugăciune

Ca o rază dintr-un nor

Mi-a vorbit cu-nţelepciune.



Nu L-am cunoscut pe loc.

Inima-mi dorea s-asculte

Glasul Său era un foc

Şi un val de ape multe.



Mi-a vorbit pe înţeles :

-”Doar un lucru nu e-n tine.

Vinde tot ce ţi-ai ales

Şi-apoi vino după Mine!”



N-am mai fost o clipă trist

Chiar trecând şi prin durere.

Eu ştiam că era Crist

Miel slăvit prin Înviere.





*****









16 aprilie 2002