Poezie ISUS ŞI VAMEŞII

ISUS ŞI VAMEŞII



Vameşii şi păcătoşii de Isus se-apropiară

Să-L privească, să-L asculte, unii pentru-ntâia oară.

Se simţeau atraşi de-o forţă, de-o iubire minunată

Cum de când e-această lume nu s-a întâmplat vreodată.



Glasul care în vechime zguduia pe loc Sinaiul

Le vorbea acum de pace şi le oferea chiar Raiul.

Doar să creadă vorba-I dulce şi poruncile Scripturii

Şi să-nfrunte prin iubire toată armătura urii.



Vameşii slujind puterea ilustrau concret trădarea.

De aceea, gândeau unii, ei nu meritau iertarea.

Estorcau pe orice cale trecători de frontiere.

Lăcomia lor de aur n-avea practic bariere.



Fariseii, cărturarii nu îşi ascundeau dispreţul

Pentru cei ce-n compromisuri lumii îi plătiră preţul.

Să nu supere puterea ce-o aveau pe-atunci romanii

Şi să poată să-şi păstreze avantajele şi banii.



Dar pe când Vestea cea bună a iertării se întinde

Pe aceşti vameşi deodată o-ntrebare îi cuprinde :

-”Cine e Isus acesta ? Oare ce vrea El să spună ?”

Şi vorbirea despre Tatăl şi pe vameşi îi adună.



Domnul plin de îndurare Evanghelia vesteşte

Şi pe vameşi şi pe-oricine cu iubire îi primeşte.

Harul Său mereu ne-nvaţă să dăm inimii largheţe

Cum în orice dimineaţă soarele ne dă bineţe.



Şi cum ploaia din cer cade peste orişice cetate

Să ştim toţi că mântuirea e o faptă de dreptate.

Dumnezeu ni-i Creiatorul. El ne vrea pe toţi la masă.

Însă numai credincioşii vor intra cu Domnu-n Casă.



Înţelepţii din mulţime, fariseii, cărturarii

Se uitau pe sub sprâncene … Nu erau ca şi avarii

Ce veniră să asculte psalmi de sinceră iertare …

Cine poate ca să-i creadă, să le-acorde îndurare ?!…



Vor fi ei sinceri vreodată renunţând la lăcomie

Dând păcatul la o parte pentru cer şi veşnicie ?!…

Au ei inima smerită când noroiul fărdelegii

Le-a-ntinat şi trup şi suflet prin atâtea sacrilegii ?!



Domnul auzea în taină toată aria cârtirii

Dar vorbea senin şi tare despre-oferta mântuirii.

Semăna în inimi pacea şi încrederea deplină

Iar în bezna cea mai densă El făcea prin har lumină.



Legea ni-i doar călăuză, n-a dat nimănui iertare,

Doar Isus cu-a Sa putere poate da eliberare.

Ca să ilustreze plastic Adevărul ce nu piere

Şi pe păcătoşi să-i scoată din tradiţii şi unghere



Domnul a rostit o pildă : ”Ce păstor când pierde-o oaie

Nu îşi lasă restul turmei şi n-aleargă prin văpaie

Sau prin stropi de ploaie rece sus pe munţi sau prin vâlcele

Şi o caută întruna până ceru-i plin de stele ?!



El o caută şi-o găseşte şi-o aduce-apoi în turmă …

Cât de mare-i bucuria ce va înflori în urmă !

Cum se bucură păstorul de-acea oaie regăsită

Tot astfel şi atmosfera va fi-n ceruri fericită.



Bucuria mântuirii sus în cer mereu va creşte

Când un păcătos se-ntoarce şi prin har se pocăieşte.”

Acei nouăzeci şi nouă ce sunt plini de neprihană

Nu simt dor de pocăinţă şi nici de-a Luminii geană.



Ei mimează adevărul dar trăirea li-i departe

Şi se cred infailibili că citesc numai o Carte.

N-au nevoie de iertare … Le-o va da din cer Prea-Naltul

Când cu ochii lor de carne nu îşi pot vedea păcatul ?!…



Şi Isus rosti sentinţa pentru oarba necredinţă

Ce rămâne împietrită fără pic de pocăinţă.

Cunoştinţa ne îngâmfă cât Isus Mântuitorul

N-are loc în viaţa noastră ca să ne aline dorul.



Să ne-ndrume pe cărarea care urcă-n zări senine

Cu o cruce grea şi-amară dar cu răsplătiri depline.

Harul Său încă mai curge. Uşa Lui mai stă deschisă.

Nu vrei tu amice dragă Patria din cer promisă ?



Nu cârti privind la alţii cum făcură fariseii.

Lasă falsele exemple ca să intri-n rând cu mieii.

Scutură-ţi şi îndoiala şi din suflet orice teamă.

Harul cu păşunea-i verde te aşteaptă şi te cheamă.



Cum Păstorul cel din slavă Îşi aruncă azi privirea

Peste tine ca să-ţi deie fericită mântuirea

Caută-I şi tu izvorul şi pe fraţii Săi de cruce

Cei prin care Duhul slavei vestea păcii îţi aduce.



*****





13 aprilie 2002