Poezie MĂRTURII

MĂRTURII



Mergeau apostolii prin sate

Cu-al dragostei dintâi fior

Să predice despre dreptate

Cum Domnul din păcat ne scoate

De-L acceptăm ca Salvator.



Ierusalimul şi Iudeea

Şi Galileea lui Irod

Au fost o ţintă-n vremea-aceea

Când rugăciunea era cheia

Iar Duhul slavei primul rod.



Şi-au răscolit de-atunci imperii

Ce rând pe rând s-au clătinat.

Aveau în piept taina puterii

Şi bucuria Învierii

Prin care lumea s-a schimbat.



Minuni şi semne se văzură

În viaţa primilor creştini.

În mărturia lor cea pură

Puneau Cuvântul din Scriptură

Izvor al tainicei lumini.



Cât dragostea trona în minte

Şi-n inimă prin fapte noi

N-aveau nevoie de cuvinte

Ci doar de lacrima fierbinte

A melodiei de oboi.



Păcatul nu avea putere

Să le distrugă scopul sfânt

Căci ei nu adunau avere,

Ci-nţelepciune, mângâiere

Celui de jos cu duhul frânt.



În temniţe cântau iubirea

Şi harul cel din cer adus.

Şi-apoi vesteau neprihănirea

Prin care ne transformă firea

Cuvântul sfânt al lui Isus.



Loviţi de frig, de-nfometare,

Nu au cârtit în ceasul greu.

Când aruncaţi au fost la fiare

În faţa morţii-ngrozitoare

Ei Îl slăveau pe Dumnezeu.



Călătorind mereu pe ape

Sau pe uscat doi câte doi.

Pe Domnul L-au simţit aproape.

Şi aşteptau nu somn pe pleoape

Ci mărturia vieţii noi.



Un gând de sus sau o lumină

Şi-o nouă uşă de Cuvânt.

Un semn de naştere divină

Când păcătoşii plini de vină

Primeau în inimi darul sfânt.



Iar Duhul ce ne face una

Lucra şi-i convingea pe mulţi

Că Domnul le va da cununa

De Îl ascultă totdeauna,

Atât cei simpli cât şi culţi.



În certuri, lupte şi durere,

În dezbinări de orice fel

Mustrau păcatul cu putere,

Aşa cum Duhul Sfânt ne cere

Ca să-L urmăm pe Sfântul Miel..



Restabilind iar unitatea

Şi armonia lui Isus

Slujeau şi harul şi dreptatea.

Biserica e doar Cetatea

Nălţată pe un munte sus.



Şi oamenii-şi dădeau silinţa

Mereu la viaţa lor privind

Ca să urmeze pocăinţa

Unind şi fapta cu credinţa.

Iar alţii îi priveau cu jind …

*

Dar azi cum stai cu toate-acestea

La tine însuţi când priveşti ?

Ţi-ascultă oamenii povestea

De îndrăzneşti să le duci Vestea

Despre-un Isus din slăvi cereşti ?



Cum sus pe-o cruce-n Palestina

Cristos murea pentru noi toţi

Să ni se ierte toată vina

Şi să primim din cer lumina

Ce face sfinţi chiar şi din hoţi ?



Cum mai păşeşti spre ceruri, frate ?

Mai plângi în lume pentru El ?

Când vântul încercării bate

Mai porţi tu, oare, crucea-n spate

Precum a dus-o sfântul Miel ?



Când întâlneşti în drum o boală,

Un duh străin, un orb sărman,

Aplici a Duhului Sfânt şcoală

Sau inima îţi este goală

Şi n-ai în tine nici un plan ?!…



Mergeau apostolii în lume,

Spre orice palmă de pământ.

N-aveau nici pungi, nici multe sume,

N-aveau pe nimeni să-i îndrume.

Era cu ei doar Duhul Sfânt.



Acelaşi Duh ne însoţeşte

Cu chipul lui Isus cel blând.

Biserică te pregăteşte

Privind spre Cel ce-n veci trăieşte

Şi care vine în curând!



***





11 aprilie 2002