Poezie UCENICIA

UCENICIA



Tot timpul crucea vieţii tale

Purtând-o după Mielul sfânt

Să-nfrunţi te-ajută orice jale

Chiar şi pe margini de mormânt.



În ea constă ucenicia,

Secretul dragostei cereşti,

Ce îţi aduce veşnicia

Când doar pe Mire îl iubeşti.



Căci nu-i suficient spre Domnul

Tu prin credinţă să păşeşti

Cât timp te biruieşte somnul

Şi nu te vezi aşa cum eşti.



Iubirea ta pentru oricine

E-o piedică dacă Isus

E doar un ghid către mai bine

Ce îţi menţine fruntea sus.



De nu-L iubeşti pe El mai tare

Decât oricine-n viaţa ta

Ca să-L urmezi e-o înşelare

Ce veşnic o vei regreta.



Această cruce-i semnul morţii,

A eului crucificat,

Ce nu mai stă în faţa porţii

Să-L laude pe Împărat.



Când te iubeşti mai mult pe tine

Isus e-un rege exilat.

Tu nu-L asculţi cum se cuvine

Trăind mereu doar în păcat.



Tu porţi o cruce ca figură:

Emblemă, simbol, crucifix.

Ca şi pe Petru din Scriptură

El, Domnul te priveşte fix.



Ar vrea deplina pocăinţă

În duhul tău s-o regăseşti

Şi să nu fugi de suferinţă

De dragul vieţii pământeşti.



Ce cruce porţi fără iubire

Pe drumul cel îngust şi greu

De n-ai primit o mântuire

De la Isus, din Dumnezeu ?!



Aşa se poartă ucenicul

Mergând mereu după Isus,

Deşi e-un fir de praf, nimicul

Nălţat prin har spre ceruri sus.



Acei ce vor ca să zidească

Un turn înalt, un foişor,

Vor sta întâi să socotească

Ce bani mai au în punga lor.



Vor chibzui cu-nţelepciune

Tot planul chiar de la-nceput

Aşa cum nu se poate spune

Că mulţi vreodată au făcut.



Să nu asculte vechea fire

Cu tot efortul ei robust,

Ci doar mergând spre răstignire

Vor fi pe drumul cel îngust.



N-aduce sarea mari foloase

Cât se ascunde-n văgăuni,

Ci doar pe mese-n multe case

La oaspeţi mulţi şi răi şi buni.



Dar dacă sarea gustu-şi strică,

Cum vi s-a spus de la-nceput,

Cum va putea o boabă mică

Să dea mâncării gust plăcut ?



La ce mai foloseşte sarea

Decât să faci din ea asfalt

De nu sărează nici mâncarea

Şi n-o poţi face conservant ?!



De nu-ţi separi întreaga viaţă

De tot ce-n lume te-a răpus,

De-a firii pământeşti povaţă

Nu poţi să fii al lui Isus.



”Să lase-n urmă tot ce are :

relaţii, funcţii, bogăţii!”,

Striga Isus cu voce tare

Chemând pe-ai Săi spre veşnicii.



Gândeşte-te, tu ce vei face ?

Eşti gata preţul să-l plăteşti

Ca să primeşti în suflet pace

Şi-un dor de slăvile creşti ?



Batjocuri şi ocări din gloată

Pentru Isus ai să le-nfrunţi

Păstrându-ţi inima curată

Ca floarea stâncii de pe munţi.



Când vei pleca din astă lume

Cu truda ta de peregrin

Isus te va striga pe nume

La poarta Raiului divin.



Îţi vei lăsa în drum povara

Şi crucea ta pe drumul greu.

Şi va începe primăvara

Cu Fiul cel de Dumnezeu.



Toţi spinii îţi vor fi coroană

În Ţara dragostei de sus

Uitând a suferinţei rană

Pe braţul sfânt al lui Isus.



***





8 aprilie 2002