Poezie CONVINGERE

CONVINGERE



Eu nu voi tremura pe mare,

deşi furtuna bate greu.

Chiar de nu văd nici o salvare,

strig ne-ncetat spre Dumnezeu.



Şi cred că mâna Lui cea bună,

care nu poate obosi,

mă va conduce prin furtună,

prin noapte, până-n zori de zi.



El răul va schimba în bine,

deşi eu plâng zdrobit de tot.

Dar îl aştept să mă aline,

căci, să renunţ la cer, nu pot.



Mă voi ruga cu zel fierbinte

şi mai departe-n noaptea grea,

având în inimă şi-n minte

mereu făgăduinţa Sa.



Zidit să fiu pe-a Lui iubire

şi când adeseori suspin.

Cu cât mă lupt mai cu-ndârjire,

cu-atât mai multe valuri vin.



Doar o iubire înţeleaptă

nu mi-a dat tot ce eu ceream,

când, paşii scoşi din calea dreaptă,

spre larg şi moarte-i îndreptam.



O, cât mă doare despărţirea

de-acele doruri ce le-am frânt!

Dar astăzi înţeleg iubirea

Părintelui din Cerul Sfânt.



Credinţa mea înflăcărată

mă-nalţă către cer mereu,

cu cât îmi este viaţa toată

o luptă-n valul cel mai greu.



Şi când săgeţile-arzătoare

ca ploaia cad asupra mea,

eu urc şi-atunci, plin de răbdare,

cu crucea sus pe Golgota.



Aceste înălţimi de munte

îmi cer efort stăruitor.

Sunt plin de reci fiori pe frunte,

dar urc mai sus biruitor.



M-apasă greu bătrâna cruce

pe care-ades o port gemând,

dar ea în ceruri mă va duce,

cu îngerii în cor cântând.



Îmi este sufletu-n credinţă

atât de bine ancorat.

Nu mă-ndoiesc de biruinţă

luptând cu valul cel turbat.



Eu n-am să tremur niciodată

pe mare-n grelele furtuni,

căci Domnul Dumnezeu mi-e Tată

şi pot să-L chem în rugăciuni.



Şi când voi sta pe-acelaşi munte

cu Domnul meu cel prea iubit,

eu voi primi cununi pe frunte,

cu cei ce-n lume L-au slujit.