Poezie URAREA MEA

URAREA MEA

Lui Costache Ioanid

Urarea mea, vestindu-L pe Mesia

Ce Se apropie cu pas grăbit,

Să v-amintească-n şoaptă părtăşia,

Prin Duhul Sfânt, cu cei ce v-au iubit!



Ei v-au înconjurat cu bucurie,

Precum nepoţii harnici pe bunici,

Când le vorbeaţi mereu de Apa vie,

De păsări, de albine sau furnici.



E-atât de scurtă viaţa noastră

Dar c-un mesaj ţintind spre Paradis:

Isus e viu şi-n zarea cea albastră

Parcă-L vedem aşa cum ne-a promis.



Ne-am despărţit, dar nu pe totdeauna,

Când toamna rece lasă pomii goi.

Chiar negre vânturi de-ar stârni furtuna

Vom şti că Domnul e aici cu noi.



Urarea mea e-o notă de cântare

Ca un străjer stând neclintit pe zid

Ce-aşteaptă-o veste eliberatoare

Când porţile Cetăţii se deschid.



Ca un copil ce-nvaţă să vorbească

Dar n-are pentru dragoste cuvânt,

Astfel şi ea să vă înveselească

Măcar prin gestul candid, plin de-avânt.



Şi în această mică tresărire

Ce vă parvine tocmai din Carpaţi

s-aveţi de-acum o fericită ştire:

Isus e viu în mii şi mii de fraţi!



Urarea mea porneşte din Iubirea

Ce m-a unit c-un Cer adevărat

Oricând mă cheamă dulce amintirea

Atâtor bune sfaturi ce mi-aţi dat.