Poezie VORBEŞTE, DOAMNE!

VORBEŞTE, DOAMNE!...





Vorbeşte, Doamne! Dă putere

cu glasul Tău alinător,

când ne apasă grea durere

şi inima din piept Te cere,

ca cerbul apa de izvor.



Vorbeşte, Doamne, prin Cuvântul

ce ni l-ai dat ca să-l vestim.

Trezeşte Tu din nou pământul

oricât ne-ar sta-mpotrivă vântul

pe care-ades îl întâlnim!



Vorbeşte, Doamne, ca pe munte

uimind şi azi noroade-ntregi!

Întinde celor mici o punte

ca şi persoanelor cărunte:

din toţi o roadă să-Ţi culegi!



Vorbeşte, Doamne, tuturora

acum când pietrele prind grai!

Adu mai grabnic Aurora,

când vei aprinde-n cer menora

şi Te-om vedea acolo-n Rai.



Vorbeşte, Doamne, Adunării

şi suie-ne pe înălţimi,

pe aripile îndurării

în ceasul sfânt al cercetării,

în tainic zbor de heruvimi!



Cu cât de mare bunătate,

Păstorule, ne-ai căutat,

când dintr-o lume de păcate

ne-ai pus pe-o Cale de dreptate

şi viaţa veşnică ne-ai dat!