Poezie DIN CER

DIN CER





De sus, din slăvi, Cristos coboară

prin Duhul Sfânt între cei vii,

cu a iubirii primăvară

şi-atâta freamăt pe câmpii.



Isus preface-n veşnic soare

toţi norii negri de pe cer,

pustiu-n loc plin de izvoare

şi-n colţ de rai orice ungher.



El porunceşte cu putere

chiar şi furtunii de pe mări,

schimbând în dulce mângâiere

toţi spinii tristelor cărări.



Trimite soare şi căldură

pe bolta cerului senin,

iar, prin Cuvântul din Scriptură,

speranţă vie şi alin.



El face câmpul să-nverzească.

Din ceruri varsă repezi ploi,

în brazdă bobul să-ncolţească

şi să-nfrunzească pomii goi.



Chiar vântul, adiind prin lume,

I se supune fără grai,

vestindu-ne la toţi un nume:

Isus, eternul Crin din Rai.



Isus ne-aduce bucurie

şi pacea-ntregului Sublim,

c-un râu ceresc de Apă Vie

din Noul Său Ierusalim.



El vrea durerea să-ţi aline,

să te ajute-n lupta grea,

schimbând al vieţii rău în bine,

de vei urma cărarea Sa.



Iubirea Lui mântuitoare

pe-o cruce sus L-a ridicat.

Şi-acum Isus e-al nostru Soare,

ce ne-ncălzeşte ne-ncetat.



Cuvântul Lui şi azi convinge,

iluminând atâtea minţi.

Păcatul nu ne poate-nvinge.

Isus ne face buni şi sfinţi.



De crezi în El, îţi dă iertare

prin Jertfa Sa de pe Calvar.

Tu L-ai primit în suflet oare,

să fii umplut cu-al păcii har ?



O, iată glasul ce te cheamă,

să laşi păcatul chiar acum!

Dar tu nu vrei să-L bagi în seamă

şi tot mai zăboveşti pe drum.



Doar tu vei regreta, fireşte,

acolo sus în veşnicii.

Şi totuşi Domnul te iubeşte

şi te aşteaptă ca să vii.



Atâtea piedici te sufocă

şi plânge dorul tău răpus.

Ţi-e inima un fel de rocă:

n-ai loc în ea pentru Isus.



Dar lumea ta ce te-nconjoară

vai, te va părăsi curând!

Şi viaţa ta mult prea uşoară

Va rugini poveri purtând.



Tot fără cer, tot fără ţintă,

Şi fără Mielul cel străpuns.

Tu-ai vrut ca lumea să te mintă

şi-acum ca lumea ai ajuns.



Nimic nu-ţi dă calea pierzării

decât distracţii şi plăceri.

Dar în momentul înserării

rămâi cu veşnice dureri.