Poezie Chemare (6)

CHEMARE





Nu-ţi pasă ţie, chip de lut,

că Dragostea divină

atâtea căi a străbătut,

să-ţi dea din cer lumină ?



Nu ştii tu oare, fiu hoinar,

că Domnul sus pe cruce

purta întregul tău amar,

iertare spre-a-ţi aduce ?



Nu simţi cum bunătatea Lui

cu drag te înfăşoară,

şi-ţi dă, cum nici nu poţi să spui,

a vieţii primăvară ?



N-auzi tu psalmii ei în zări,

cu-a cerului iubire,

ce te tot cheamă pe cărări

de har şi nemurire ?



Nu vezi cum braţul Celui Sfânt

se-ntinde peste tine,

prin stropi de ploi, pe-aripi de vânt,

prin razele senine ?



Nu ştii, n-ai auzit nicicând,

că Domnul vrea să-ţi deie

un suflet nou, smerit şi blând,

şi-un alb de căi lactee ?



Nu vrei să laşi al tău păcat

acum, cât se mai poate,

cât încă Domnul n-a plecat,

şi-n uşa ta mai bate ?



S-ajungi în Raiul cel de sus

în slava fără pată,

primeşte-L astăzi pe Isus,

pe Dumnezeu ca Tată.