Poezie PRINŢUL (1)

PRINŢUL





Cine se gândeşte, oare,

bătând ale vieţii căi,

că zbuciumul său sub soare

e ca floarea cea din văi ?



Floarea tinereţii pure,

cade rouă peste ea,

însă câte-o să îndure,

când şi vântul va sufla ?



Omul-floare e un rege,

ce-n Eden a fost sădit.

Lanţ de neagră fărdelege

cât de-adânc l-a ofilit!



Tatăl său e Creatorul

vieţii pline de mister.

El a pus pe boltă norul

şi lumina de pe cer.



Arde focul sfânt pe vatră,

dragostea ce l-a creat,

însă inima de piatră,

vai!, pe Tatăl L-a uitat.



Vatra dragostei divine

este crucea lui Isus.

El muri şi pentru tine

ca să fii spre cer condus.



Tu azi pribegeşti prin lume

fără ţintă, fără dor.

Dar El vrea să te îndrume

prin pustiu către izvor.



Dragostea e dimineaţa

coborând din Cerul Sfânt.

Numai ea îţi schimbă viaţa

şi îţi dă un nou veşmânt.



Afli-n ea tămăduirea

de păcatul cel mai greu.

Lasă astăzi răzvrătirea

căci te-aşteaptă Dumnezeu!



La izvorul de iubire

te opreşte-acum smerit,

ca să afli mântuire,

să fii veşnic fericit.