Poezie PLANETA

PLANETA





Când rătăceam ca o cometă,

fără speranţă, fără dor,

am debarcat pe o planetă,

pe necredinţa tuturor.



Şi-am căutat pe dânsa viaţă,

măcar un strop de Har divin,

însă planeta cea semeaţă

era doar plină de venin.



Priveam cum se-ntindeau vulcanii

de ură şi de răzvrătiri.

Şi-un vânt de negre spovedanii

mi-aduse praful în priviri.



Vedeam cum norii se adună

şi fulgere vedeam cum cad.

Nu era soare şi nici lună

în locu-acela ca de iad.



Simţeam că mă sufoc deodată,

dar am strigat spre Dumnezeu,

pe-acea planetă blestemată,

unde e domn străvechiul eu.



Isus veni într-o secundă

şi cu-al Său braţ m-a scos din hău.

Pe-a rugăciunii mele undă

i-am zis umil: - "Eu sunt al Tău!"



Şi tot citind în Cartea sfântă

vedeam speranţele cum cresc.

Simţeam cum inima mea cântă

al mântuirii imn ceresc.



De-atunci nu mai sunt o cometă

rătăcitoare-n Univers,

ci m-am schimbat într-o trompetă

cu cel mai sfânt şi dulce viers:



- "Veniţi la Tatăl îndurării,

voi cei trudiţi şi-mpovăraţi!

Isus e Jertfa împăcării.

Prin El veţi fi de-a pururi fraţi.



Voi, cei robiţi de necredinţă,

de mult râvnitul trai modern,

vă-ntoarceţi azi cu pocăinţă

la Dumnezeul cel etern!"



Mândria-i drumul spre pieire

ce i-a distrus pe mii de mii.

De vreţi eterna fericire

beţi din Izvorul apei vii.