Poezie Judecată (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 54
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8343-judecat-3]Judecată (3)[/url]

JUDECATA



Cel Îmbătrânit de zile care-i Însuşi Dumnezeu

Va aduce la lumină viaţa şi păcatul meu.

El va judeca odată pe toţi oamenii de-acum

Şi pe cei din vremi apuse ale căror vieţi sunt scrum.



Daniel văzu acestea în vedenie de noapte

Cum vor fi evaluate ale lumii noastre fapte:

Nişte scaune eterne ale marii Lui domnii

Aşezate-s pentru-Acela ce-i Izvor de ape vii.



Haina Lui e ca zăpada, părul Lui de vreme-i nins.

Din această lume largă n-o să scape niciun ins.

Moartea vine dintr-odată şi plecăm oricine-am fi

Faptele vin, ne urmează fie noapte, fie zi.



Scaunul Lui de domnie e înconjurat de foc.

Cine poate să-şi găsească lângă Dumnezeu un loc?!

Numai dacă Domnul vine şi-L primeşti în viaţa ta

Doar aşa vei sta pe scaun copărtaş la slava Sa.



Curge-un râu ce parcă arde. Mii şi mii de slujitori

Spre Judecător se uită cu ochi sfinţi, scânteietori.

Şi începe Judecata. Multe suluri s-au deschis.

E o linişte totală sus în Cer, în Paradis.



Daniel cel sfânt, profetul, îl priveşte, e uimit

De-acel corn plin de trufie ce-n curând va fi zdrobit.

Fiarele vor fi ucise, răutatea va pieri.

Veşnica Împărăţie prin Cel Sfânt va birui.



Dacă-n lumea asta mare răul încă-i tolerat,

Vine-o zi când tot păcatul va fi smuls şi-ndepărtat.

Golgota e mărturia că Isus deja i-a-nvins

Pe Satan şi vechea fire înviind, precum e scris.



Într-o zi pe nori de slavă Fiul Omului venind

Va primi Împărăţia cea de aur strălucind.

Neamuri şi popoare multe fericite-L vor sluji

Bucuria şi-ndurarea pentru toţi vor înflori.

*

Când eşti plin de tulburare sau uimit de-acest cuvânt,

Nu lăsa să treacă vremea ca rafalele de vânt.

Lămureşte-ţi azi destinul veşnic cu-al tău Creator,

Căci de-aceea El pe-o cruce ţi-a dat un Mântuitor.



Haina-ndreptăţirii proprii dă-o jos ca Bartimeu

Să te poţi preda de astăzi Fiului lui Dumnezeu.

Doar aşa tu treci, prin moarte, în Împărăţia Lui

Şi primeşti eterna viaţă cum în lume alta nu-i.











































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Judecată (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Și prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. ( Efeseni 2:22)