Poezie BOBOTEAZA

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 80
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8349-boboteaza]BOBOTEAZA[/url]

BOBOTEAZA



Iordanul, martorul tãcut,

slãvea prin unda apei lui

pe Fiul Celui nevãzut

şi pe Cristosul Domnului.



Ioan, al cerului trimis,

cu umilinţa unui miel,

primea senin, cum era scris,

pe Mesia Emanuel.



Şi-acum Se-afundã în Iordan

Fiul nãscut în Betleem

sub braţul drept al lui Ioan

ca martor faptului suprem.



"Acesta este Fiul Meu !

Se aflã-n El plãcerea Mea !",

striga din ceruri Dumnezeu,

Cel mai presus de orice stea.



*

Ne-ajutã, Doamne, ascultând

Cuvântul Tãu cel minunat,

sã fim ca Fiul Tãu cel blând

care-n Iordan S-a botezat !



Cum Tu Isuse-ai împlinit

porunca Tatãlui sublim,

cu gândul cel mai fericit

şi noi acum s-o împlinim.



Sã facem tot ce Tu ne-ai spus

şi-n bucurie şi-n dureri

ştiind cã-n orice zi, Isus,

prin Duhul Sfânt ne dai puteri.



Ajutã-ne chiar şi atunci

când vom urca sus pe Calvar,

ţinând a dragostei porunci

sã propãşim mereu prin har !











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie BOBOTEAZA | Salvatorul.ro
meniu prim
Alege ce iubești, apoi iubește ce ai ales!