Poezie SUSPINUL

SUSPINUL



Isuse, Isuse, Tu-mi eşti adăpostul,

Cetatea în care cei răi nu pătrund!

Şi viaţa prin Tine găsitu-şi-a rostul.

Când suflă furtuna în Tine m-ascund.



De când pe o cruce Te duse iubirea,

să rabzi pentru mine şi moarte şi Iad,

eu vin, plin de lacrimi, să-Ţi dau mulţumirea

şi-s gata cu Tine să trec şi prin vad.



Şi chiar dacă astăzi nu am nici cuvinte

să-Ţi spun, ce m-apasă din tristul ungher,

primeşte-mi, Isuse, cu dorul fierbinte,

suspinul ce-n taină se-nalţă spre cer!



Prin zbuciumul vremii ce trece ca visul

doar Tu eşti cu mine şi-mi dai noi puteri,

să trec şi prin moarte, să-Ţi văd Paradisul

cel plin de atâtea cereşti mângâieri!



Tu-mi ştii mult prea bine dorinţa aprinsă

să pot prin iubire mereu să-Ţi slujesc.

Când firea cea veche de Duhul e-nvinsă

noi roade în mine prin har odrăslesc.