Poezie IZVORUL (1)

IZVORUL





Umblând prin lumea de păcate,

am întâlnit la un izvor,

drumeţi purtând, cu greu, în spate

de pe cărări întortochiate,

povara însetării lor.



Şi apa rece cristalină

curgea atât de blând în jos.

Câţiva cu inima haină,

zvârleau cu pietre pe colină,

în paşnicul drumeţ setos.



Cuprins de-a mea nedumerire,

m-am întrebat de-atunci mereu:

"Cum poţi răbda, cu-a Ta privire,

să crească ura în neştire

când, Doamne, Tu eşti Dumnezeu ?"



Izvorul este plin de viaţă

şi unii vin spre-a-l tulbura.

Dar, cei ce astfel se răsfaţă,

Te vor vedea odată-n faţă

şi vor primi osânda grea.



Acest izvor este Cuvântul

cel plin de dragoste şi har.

Căci Tu ai biruit mormântul

şi ai chemat întreg pământul,

la marea Jertfă pe altar.



Ţi-am auzit şi eu chemarea,

şi-am vrut pe loc să-Ţi dau răspuns.

Dar tainic mi-am pus întrebarea:

"Şi-acestora le dai iertarea ?"

Păream de-un gând viclean străpuns.



Şi-un glas, din slăvi nemuritoare,

se revărsa ca fluviu-n văi:

"Tu cel ce vii, din grea pierzare,

nu mai cârti pe-a Mea cărare

privind cu jind la toţi cei răi!



Ei vor plăcerea să-i desmierde

în largul vieţii lor avânt.

Dar fericirea li se pierde,

când sunt cosiţi ca iarba verde

ce se mlădie vara-n vânt.



Deci nu fi tu judecătorul,

cât viaţa ta e în noroi,

ci vino la Mântuitorul

ca să-I primeşti în suflet dorul

şi harul vieţii Sale noi!"



De-atunci am lepădat cârtirea

şi bârna rea din ochii mei.

Isus mi-a vindecat privirea

şi mi-a sădit în piept iubirea,

cu toată fericirea ei.



Şi glasul Său mereu îmi spune:

"Încrede-te în braţul Meu!

Veghează mult în rugăciune.

Şi vei vedea prin ce minune

te va conduce Dumnezeu!"