Poezie VIZIUNE (1)

VIZIUNE





E plină lumea de eroi,

de cuceriri măreţe.

Răsar pe boltă stele noi

din galaxii răzleţe.



Ne desfătăm ca-n vremi de basm.

Durăm cetăţi moderne.

Dar nu vedem al morţii spasm,

ce-n lume se aşterne.



Supunem forţe mult mai tari

decât fiinţa noastră.

Şi cercetăm bolizi hoinari

pe bolta cea albastră.



Însă pe plan spiritual

ni-s inimile goale

şi suferim eşec total

în sferele morale.



Chiar omul care-ţi pare bun,

mai blând decât o rugă,

ajunge-n viaţă un taifun,

când răul îl subjugă.



"Omul ce urcă-n slăvi cereşti

nu-i rău de la natură!

Nu vă încredeţi în poveşti

mimate de Scriptură!"



Aşa spun azi, cu glas mieros,

titani fără pereche.

Dar omul cade tot mai jos

în drama lui cea veche.



Şi dacă totuşi omul nu-i

doar bulgăre de tină,

atunci ce-i veşnicia lui

de beznă sau lumină?! ...



Isus ne-a spus cândva, senin:

- "Veniţi! Da, Eu sunt Viaţa!"

Dar vai, tu omule străin,

i-ascunzi întruna faţa!



Tot răul ce ţi-a năruit

visul de aur, iată-l:

păcatul care te-a orbit,

ca să nu-L vezi pe Tatăl.



Te lupţi cu sute de năluci

ce pribegesc prin spaţii

şi uiţi că ai putea s-apuci

ofranda Sfintei Graţii.



Te-nalţi pe munţi, cobori în mări

să cauţi bunăstarea.

Dar n-auzi Glasul Sfânt din zări

ce vrea să-ţi dea iertarea.



Te-ncumeţi să răstorni chiar munţi.

Şi totuşi n-ai tăria

pe tine însuţi să te-nfrunţi,

când te-a cuprins mânia.



Te zbuciumi zilnic pe pământ.

Dar unde-i fericirea ?!

O, vino azi, cu suflet frânt,

şi ţi-o va da Iubirea!



În universul tău imens,

cu opintiri rebele,

tu-ai căutat vieţii sens

şi dincolo de stele.



Ai dat Pământului ocol,

gonind după iluzii,

mereu cu suflet şi mai gol

în lumea de confuzii.



Dar n-ai găsit secretul nou,

a Vieţii Primăvară,

în căutarea-ţi de erou

cea multimilenară.



Deschide ochii mari, acum,

în ceasul de pe urmă,

când Prinţul păcii e pe drum

şi harul Lui se curmă!