Poezie SOLUL (1)

SOLUL





Prins de mreaja clipei care trece,

omul lumii noastre de acum

doarme, bea, mănâncă şi petrece:

"După moarte toate-s numai scrum! "



Iată toate gândurile sale.

El goneşte ca un prinţ hoinar

după multe visuri ireale,

care-i fac din suflet un coşmar.



Vai, şi-a potrivit filozofia

spre-a-şi susţine modul său de trai!

N-are importanţă veşnicia.

Pentru el nu este Iad şi Rai.



Şi aşa aleargă omul mai departe

să-şi dureze-al fericirii dom.

Dacă totu-i neant după moarte

pentru ce se teme un atom?!



Dar Isus cu dragoste îl cheamă:

"Vin' la mine omule modern!

Doar păcatul tău e-a vieţii dramă,

când atâtea laţuri ţi se-aştern.



Vânătorul care îţi seduce

viaţa ta întreagă pe pământ,

Eu l-am biruit murind pe cruce

să primeşti al păcii Legământ.



Crede dar povaţa înţeleaptă

ce ţi-o dă Cuvântul Meu acum!

Nu uita că Tatăl te aşteaptă

din al pribegiei tale drum! "



Strigă şi insistă Îndurarea.

Vestea Bună zboară până-n zări.

Omul se avântă pe cărarea

milenarei sale nepăsări.



Dar durerea sa nicicum nu scade

şi dilemele se înmulţesc.

Omenirea-n apatie cade.

Demonii-n văzduhuri hohotesc.



Totuşi, în această lume fadă,

bate-n uşa unui om stingher

Solul cel divin lăsat în stradă:

- "O, deschide!, doar atât îţi cer!"