Poezie DIOTREFISMUL

DIOTREFISMUL





Diotref, creştin cu carte,

se-ntrecea în gluma lui,

vrând să-l deie la o parte,

chiar pe servul Domnului.



Dar Ioan în faţă-i spune:

- "Tinere mult prea zelos

tu nu ai înţelepciune

sfântă-n duhul tău fălos.



Domnul ne-a vorbit, ştii bine,

să iubim în chip deplin.

Însă vai, El nu-i în tine,

dacă eşti de ceartă plin.



Dacă zici că-ţi place ruga

şi cuvântul lucrător

nu-i trata pe sfinţi cu fuga

de nevoia vieţii lor.



Mulţi în fapte-ţi vor iubirea

nu în vorbe mari şi-atât:

vorbe să alinte firea,

ce din cuie-a coborât."



Diotref privind cu fală

spre apostolul bătrân

îi vorbi: - "Această şcoală

o cunosc. Dar eu rămân



să slujesc aici în turmă

şi să fiu păstor curat.

Vom vedea noi toţi pe urmă

cine-i rău şi vinovat."



Adunarea se dezbină.

Vreo câţiva s-au dus cu el.

Totuşi cei mai mulţi înclină

spre Ioan, blând ca un miel.



El, apostolul iubirii

glăsuieşte uşurat:

- "Prinţ Divin al nemuririi,

slavă Ţie ne-ncetat!



Tu-ai rostit o judecată,

depărtând pe cel viclean,

ca Mireasa Ta curată

să ajungă la liman!"



Şi apoi Ioan aşterne,

către Gaiu cel iubit,

sfaturi vii din slăvi eterne:

"Nu urma pe cel pripit!



Diotref nu vrea să ştie

nici de mine, nici de sfinţi.

Îi sfidează cu trufie,

cu duh lacom de arginţi.



El e-acela ce n-ascultă,

bizuindu-se mereu

pe priceperea lui multă,

însă fără Dumnezeu.



Eu am să-i aduc aminte

de-ale gurii răutăţi.

Şi-am să-l mustru prin cuvinte

aspre, ca şi-n alte dăţi.



El apasă Adunarea

şi stăpân se crede-n ea.

Iar în ochii lui mustrarea

nu e dreaptă şi n-o vrea.



El a scos pe mulţi afară

dintre credincioşii buni,

socotindu-i o povară,

prin prea multe misiuni.



"Nu puteţi vesti Cuvântul

lui Isus numai aici ?

Să cutreeraţi pământul ?",

a zis el spre ucenici.



Dar nici pe-alţii nu-i mai lasă

să-i primească pe străini.

Tu deschide-ţi a ta casă,

pentru-ai cerului sfânt crini!



Fă deci binele întruna

şi vei fi bine văzut

de Cel ce-ţi va da cununa,

potrivit cu ce-ai făcut!"



*

Şi de-atunci, adepţi s-adune,

vine un curent, nu-i nou,

al aceluia ce spune

că a fost şi că-i erou.



Diotref, e scris pe nume

în Cuvântul Celui Viu,

vrea să-şi facă un renume,

însă el e-un trist pustiu



când îi calcă în picioare,

pe apostolii smeriţi

şi apoi se-nalţă-n soare

cu toţi sfinţii-nchipuiţi.



Cei ce vor întâietate,

dar să-i mustri nu prea poţi,

sunt pentru eternitate

ai lui Diotref nepoţi.



Deci verifică-te bine!

Eşti smerit, cât eşti de sus ?

Laşi în faţa ta pe-oricine ?

Dacă da, eşti cu Isus!



Dar de nu iubeşti mustrarea

şi vrei locul cel dintâi,

ţi-ai greşit, să ştii, cărarea

şi cu Diotref rămâi!