Poezie NICODIM (1)

NICODIM



Nicodim, lider de frunte şi membru în Sanhedrin,

Însetat de cunoştinţă, de Părintele divin,

Când el de Isus aude şi de multele-I lucrări

Vine la El într-o noapte cu mai multe întrebări.



Cunoştea el bine Legea, dar de unde poate şti

Că religia formală viaţa i-o va mântui?

El dorea în sine pacea, viaţa cea din Dumnezeu.

Dar ca să-mplinească Legea nu putea, era cam greu.



Oamenii trăiesc în beznă dacă nu-L au pe Cristos

Şi nu au nimic din viaţă, nici chiar cel mai mic folos.

De aceasta şi-a dat seama rabinul zis Nicodim

Când L-a întâlnit pe Domnul cu Urim şi cu Tumim.



Iar Isus în acea noapte de hotărâtor frământ

I-a cerut ca să se nască şi din Duh şi din Cuvânt.

„Cum se poate?”, i-a zis omul pe un ton surprinzător.

Dar în noaptea neuitată glasul blândului Păstor



A dat ceaţa la o parte din mintea lui Nicodim

Şi la urmă pricepuse, în momentul cel sublim,

Că în vântul care suflă se aude Duhul Sfânt

Şi El poate să-l renască prin puternicul Cuvânt.



Cu multă onestitate şi curaj neaşteptat

Nicodim se convinsese că Isus e Împărat,

Că e Fiul celui Veşnic ce dă viaţa din belşug

Dacă omul ia pe umeri sfântul ascultării jug.



În final, fără ruşine, fără teamă de cei mari,

Nicodim stă lângă Domnul cu-argumente foarte tari.

Inima i-a fost schimbată şi a fost născut din nou

Glasul lui Isus din noapte îl trezea ca un ecou.



Căutarea sa febrilă răsplătit-a fost din plin

De Isus Mântuitorul, de Acel ce-i „Da” şi-„Amin”.

Tuturor ce prin religii să se mântuiască vor

Nicodim le stă exemplu căutând pe-al lui Păstor.



Viaţa nu se-ascunde-n forme de lumeşti idolatrii,

Ci ea vine de la Tatăl, chiar direct din veşnicii.

Viaţa veşnică e-n Fiul care pentru noi S-a dat

Să ne-ofere, prin credinţă, harul omului iertat.