Poezie MARIA, MAMA LUI ISUS

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8383-maria-mama-lui-isus]MARIA, MAMA LUI ISUS[/url]

MARIA, MAMA LUI ISUS



Numele ce-n tălmăcire va-nsemna „amărăciune”

Mama Domnului îl poartă printr-o tainică minune.

Îngerul venit din slavă prompt şi-atâta de discret

Va aduce Vestea Bună Mariei din Nazaret.



Ea fusese logodită cu Iosif, un tânăr sfânt.

Se iubeau unul pe altul respectând al lor cuvânt.

Când Iosif aflase Vestea vru s-o lase în curând.

Dar un sol din cerul slavei i-a pus inimii alt gând:



„Iosife, fiul lui David, vestea ce ţi-o dau acum

Este pentru mântuire, nu te tulbura nicicum!

Ia-o pe Maria-n casă căci în ea S-a zămislit

De la Duhul Sfânt chiar Fiul Tatălui cel prea iubit.



El va mântui poporul de păcat şi fărdelegi

Va domni peste popoare, peste voievozi şi regi!”

Când din somn el se trezise a făcut întâiul pas

Din iubire pentru Domnul, pentru-al mântuirii ceas.



A primit-o pe Maria şi pe Fiul ei născut

Pentru mântuirea noastră, a celor ce L-au crezut.

Maria a stat alături cu Fiul lui Dumnezeu

De la iesle pân la moartea de pe cruce-n ceasul greu.



L-a privit c-un ochi aparte, L-a crescut sub ochii săi.

L-a văzut primit de unii şi respins de toţi cei răi.

Ea a povestit detalii ale sfântului ei Fiu

Care-au fost folositoare pentru cronici mai târziu.



În tabloul ce i-l face Duhul Sfânt cu măiestrie

Noi vedem că e supusă prin credinţa ei cea vie.

Se abandonează-n totul Dumnezeului cel sfânt

Ce prin Fiul mântuirea ne-a trimis-o pe pământ.



Pietatea la Maria este în structura ei,

Cu aleasă-nţelepciune şi cu-al dragostei temei.

Are-ncredere în Fiul ce pe braţe L-a crescut

Şi păstrează-n sine taina Celui fără început.



Dragostea de mamă sfântă pentru Fiul ei Isus

A urcat-o pe Maria până la Golgota sus.

Sabia proorocită de bătrânul Simeon

Sfâşiind inima mamei i-a ascuns eternul tron.



Dar veni-vor Învierea, Înălţarea, Duhul Sfânt,

Şi Maria în lumină va primi un nou cuvânt.

Un cuvânt de mângâiere, de alin, de bucurii

Când Isus Se va întoarce ca-Mpărat peste cei vii.











































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie MARIA, MAMA LUI ISUS | Salvatorul.ro
meniu prim
După cum trupul fără duh este mort, tot așa, și credința fără fapte este moartă. ( Iacov 2:26 )