Poezie ILIE TIŞBITUL

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 35
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8387-ilie-ti-bitul]ILIE TIŞBITUL[/url]

ILIE TIŞBITUL



„Domnul meu este Iehova!” e un nume de prooroc

Structurat c-o mare râvnă comparabilă c-un foc.

Hainele nu prea luxoase nu erau al său secret,

Ci avea în el Ilie o putere de profet.



El era din satul Tişbe şi-apăru ca din senin

Un meteorit pe scenă cu mesajul cel divin.

Denunţând idolatria, cancer crud şi-apăsător,

Pe Ahab el îl înfruntă ca pe-un mare-nşelător.



Rege-al dinastiei Omri pe Ahab cu cei mai răi

Îl compară cronicarul din predecesorii săi.

Izabela cea păgână are de la soţ mandat

Să-ntroneze baalismul ca religie de stat.



De aceea nici proorocul nu va sta mult inactiv;

Din apostazia cruntă el va face un motiv

Să anunţe ani de foame şi de secetă cumplită

De la Dumnezeu Iehova, faptă ce va fi-mplinită.



Dumnezeu Se foloseşte de Ilie cu succes

Ca Israelul să vadă răul care l-a ales.

Jertfa pe Carmel adusă de Ilie s-a aprins

Şi-adevărul ce triumfă tot poporul l-a cuprins.



Proorocii falşi avură un eşec care-i de-ajuns

Zeul lor să-i lase baltă fără a le da răspuns.

A căzut întreg sistemul idolatru şi păgân

Dar duşmanii lui Ilie încă furioşi rămân.



Izabela-l ameninţă chiar cu moartea cea mai rea

Dar Ilie de ea fuge şi Domnul îl va salva.

Ca un om al acţiunii dusă pentru Dumnezeu

Îndrăzneala lui Ilie o poţi confunda cu greu.



Hotărât, plin de credinţă şi-n acelaşi timp smerit

Va fugi de Izabela singur şi dezamăgit.

Domnul însă îl găseşte ca şi susurul cel blând

Ca în duhul său să-i pună al lucrării Sale gând.



În mai multe episoade de profetice lucrări

Prin el Duhul Sfânt lucrează dând noi binecuvântări.

Untdelemnul se-nmulţeşte, fiul văduvei e viu;

Domnul îl călăuzeşte zi de zi chiar prin pustiu.



Pe Ahab el îl condamnă când a fost ucis Nabot

Să dea satisfacţii Legii lui Iehova Savaot.

A restaurat altarul cu credinţa la un loc

Pe Carmel când rugăciunea a adus din ceruri foc.



Tot poporul Îl alege ca Stăpân pe Dumnezeu

După cum ceru Ilie pe Carmel cu glasul Său.

El e-un om de referinţă, un ascet evlavios,

Ca model de mare râvnă pomenit chiar de Cristos.



Ucenicii au fost martori sus pe Muntele Tabor

La-ntâlnirea lui Ilie cu sfântul Mântuitor.

Stăteau Moise şi Ilie pe-ale Duhului Sfânt porţi

Şi vorbeau cu Domnul slavei de-nvierea Sa din morţi.



Cercetând intens lucrarea cea cu har, dar şi cu foc,

Vom vedea că proorocul n-a avut în lume loc.

Domnul l-a răpit în slavă din poporul Israel

Semn că toţi neprihăniţii vor fi ridicaţi la fel.













SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie ILIE TIŞBITUL | Salvatorul.ro
meniu prim
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.