Poezie David (2)

DAVID



Când privim la regi şi fameni pe-ale Cronicilor flamuri

David este ca un munte ce se-nalţă printre dealuri.

Cum Isus Cristos, Mesia, este Fiul lui David

Noi putem vedea prin David uşi de har cum se deschid.



Avraam, Isaac şi Iacov sunt părinţi lui Israel.

Moise către libertate i-a condus, spre-al Legii ţel.

David prin a sa domnie l-a statornicit ca stat

Şi prin Solomon Israel sus de tot s-a ridicat.



David e-un erou de tânăr, un simbol prea plin de har,

„Buturuga” care-n luptă răsturnă un mare car.

Goliat c-o simplă piatră de David a fost învins

Şi povestea biruinţei lumea-ntreagă a cuprins.



Prin curajul fără seamăn când lupta cu Goliat,

Sau cu leul, sau cu ursul pe care i-a suprimat,

David şi-a depus o probă de conducător viteaz

Şi de om cu viziune ce-a trecut prin mult necaz.



Uns de Samuel ca rege el se-afla ca-ntr-un exil.

Saul l-a privit cu ură deşi el era umil.

Dumnezeu era cu David construindu-i un statut

De conducător celebru ce va fi recunoscut.



De sub pana sa ieşiră zeci de psalmi înălţători

Ce te-apropie de Domnul şi te-nalţă pân la nori.

Dar şi multe imprecaţii ce te vor cutremura

Au rămas posterităţii toate de sub pana sa.



Prinţul Ionatan îi este un prieten ca din vis.

Însă Urie oşteanul din poruncă e ucis.

Când peregrina prin ţară cu ai lui în greu exil

El a fost om de onoare şi cinstit cu-Abigail.



Însă cu Bat-Şeba David a comis un adulter

Şi-a plătit din greu păcatul chiar lui Dumnezeu din cer.

S-a căit cu-amar în urmă, vina şi-a mărturisit.

Domnul i-a iertat păcatul însă l-a şi pedepsit.



El e mare şi-n cădere când a izbucnit în plâns.

Pe profetul care-l mustră nu l-a-nchis, nu l-a constrâns.

A condus oştile-n luptă pănă-n zări de ametist

Însă David ca şi tată e-un eşec atât de trist.



În structura sa umană el ne-arată ce complex

Este omul ce te lasă printr-un simplu gest perplex.

Când el împlinea cuvântul şi era un om sărac

Avea inima aleasă chiar lui Dumnezeu pe plac.



Dar când n-a-mplinit Scriptura, când de patimi a fost ros,

A căzut sub grea pedeapsă ca un mare păcătos.

Era gata să primească o pedeapsă cât de grea

Dacă sabia dreptăţii de la Dumnezeu venea.



Domnul nu cruţă păcatul, asta David a-nvăţat

Şi încrederea e haina cea în care s-a-mbrăcat.

David are-o mare râvnă pentru-al Întâlnirii Cort.

El n-a vrut să lupte-n viaţă pentru propriul său confort.



Când dorea să nalţe-o casă pentru Domnul pe pământ

Dumnezeu îi interzice să zidească Templul sfânt.

Pentru fiul său el strânge foarte mult material

Şi apoi îi face planul cel mai bun, chiar ideal.



Ca lui Iacov din vechime şi lui David i-a vorbit

Dumnezeu din cerul slavei şi astfel l-a pregătit

Să dea ordine finale fiului său Solomon

Care-i va urma ca rege stând pe cel mai falnic tron.



Chiar dacă îi este viaţa şi cu bine şi cu rău

David pentru Domnul este cel mai sincer serv al Său.

Personaj de referinţă peste veacuri el va fi

Cititorul Cărţii sfinte des îl va reîntâlni.



Deşi a trăit sub Lege harul i-a fost căpătâi

Şi-a putut să se întoarcă la iubirea cea dintâi.

*

Cum şi noi din formalisme şi sărind al lumii zid

Apelăm prin pocăinţă azi la Fiul lui David.



Cel ce n-a avut păcate dar pe cruce a murit

El ne-a izbăvit de moarte, pentru veci ne-a mântuit.

Şi ne-a dat o viaţă nouă de biruitori prin har

Să-I aducem închinarea jertfă vie pe altar.