Poezie Nimeni nu-i ca Tine, Doamne

Nimeni nu-i ca Tine Doamne, să aline durerea,

Să aducă vindecare şi să lege rana grea.

Nimeni nu-i ca Tine Doamne, Doamne, Dumnezeul meu,

Ca să vină-n-ntâmpinare şi să-mi dea mâna mereu.



Nimeni nu-i ca Tine Doamne, ca să fie milostiv

Să se-ndure şi să pună solii Săi la noi pe zid.

Nimeni nu-i ca Tine Doamne, să se-oprească-n pragul meu,

Să bată la uşa mea aşteptând să-i deschid eu.



Nimeni nu-i ca Tine Doamne care ştie durerea.

Ce iubeste făr' motiv, sufletul şi inima.



Şi iubeste pe tot omul chiar de este păcătos

Şi se-opreşte şi îl cheamă pentru că este milos.

Nimeni nu-i ca Tine Doamne, nici un om de pe pământ

Nu ştie ce e durerea, decât Tu, o, Doamne Sfânt.



Eu Te chem cu umilinţă să m-ajuţi pe drumul meu,

Eu Te chem să-mi dai credinţă, ca să pot să-nving mereu.

Eu Te chem să-mi dai putere ca să dreg spărturile,

Eu Te chem Isuse Doamne, să-mi întăreşti mâinile.



Nimeni nu-i ca Tine Doamne, ca să dea din a sa slava,

Să mă ducă pe asin la un han cât mai degrabă.

Să plătească orice-ar fi ca să fiu eu îngrijit

Şi când el va reveni, să mai dea, vrea, negreşit.



Şi când Tu atingi o rană, vindecare ea primeşte.

Şi când vii pe-aceasăa cale, inima în noi ne creşte.



Şi când Te opreşti Isuse, şi la cel îndurerat

Tu-i dai pace, bucurie, cât eşti Tu de minunat.

Mă ajută şi pe mine, o, Isuse, Domnul meu

Că Tu ştii Doamne mai bine, Tu ştii chiar ce nu ştiu eu.



Că de ziua cea de mâine, Doamne Tu Te îngrijeşti

Cine poate să mai facă? Ca pe noi Tu ne iubeşti...

Numai Tu, Stăpâne Doamne, ce în ceruri locuieşti.

Te invit în a mea casă, ca Stăpân, Tu să domneşti.



Te invit cu umilinţă:

- Vino şi în casa mea!

Vreau acum, a mea credinţă,

S-o înalţ în faţa Ta.



Amin