Poezie TABOR

TABOR





Din glorie, venind smerit în lume,

Isus avea o cruce de purtat.

Dar ucenicii, dornici de renume,

un rege pământesc au aşteptat.



Şi dintre toţi sunt trei ce par în frunte:

pe nume Petru, Iacov şi Ioan.

Ei se grăbesc să urce pe un munte,

înaripaţi de-un nou şi sfânt elan.



Şi-atunci spre a-i vedea mai clar destinul,

Isus, ajuns pe muntele Tabor,

îmbracă peste trupul Său seninul

de soare şi de har strălucitor.



El vrea să I se vadă-mpărăţia,

ce-n mii de inimi o va răspândi,

când va-ntrona în ele bucuria

iertării şi trăirii zi de zi.



Îi vor cunoaşte-acum cei trei puterea

şi măreţia Sa de Prinţ Divin,

purtând în trup, pe-o cruce grea, durerea

ce-o va simţi în fiecare spin ?



Şi Moise şi Ilie-apar pe munte,

să stea de vorbă singuri cu Isus.

Când vin ocări şi spini să te înfrunte

vei fi tu gata-n rugi să urci mai sus ?



Isus Se-mbracă-n haine lucitoare,

ca raza soarelui zâmbind pe cer.

Taborul, pregătit de sărbătoare,

vrea să priceapă-al slăvilor mister.



Stau ucenicii, plini de bucurie,

şi de uimirea care i-a cuprins.

- "Să facem, Doamne, trei colibi: şi Ţie

şi oaspeţilor Tăi din necuprins!"



Dar Petru-atunci, vai, nu ştia ce spune,

precum şi noi, spre Domnul cu mult zel,

ne înălţăm spre cer în rugăciune,

dar nu prea ştim ce cerem de la El.



Vibra Taboru-n imnuri de iubire.

Ilie, Moise cu Isus vorbesc.

Dar ucenicii slabi, fricoşi din fire,

o, iată-i la pământ se prăbuşesc.



Dar după ce mărirea se ridică

şi ei rămas-au numai cu Hristos,

Domnul le-a zis: - "O, nu vă fie frică!"

Şi-au coborât pe-acelaşi drum în jos.