Poezie NAAMAN (1)

NAAMAN





În vremuri grele când războiul purtat de vechii sirieni

făcea pustie Ţara Sfântă luând captivi zeci de oşteni,

a fost luată şi-o fetiţă, cu chipul blând şi diafan,

de-un luptător cu mare faimă, de generalul Naaman.



Dar omu-acesta, plin de glorii, în lupte mari victorios,

deşi văzut atât de bine, era-ntre oameni un lepros.

Şi boala sa atât de gravă îl apăsa zilnic din greu,

încât privirea-i era tristă şi sufletu-i plângea mereu.



Adeseori stăpâna casei se frământa în sinea ei,

dar nu spunea la nimeni taina care-i făcea umerii grei.

Iar seara, când uda grădina oprindu-se pe câte-un rond,

o însoţea tăcut copila cu gene lungi şi părul blond.



- "De ce eşti azi atât de tristă, stăpâna mea cu suflet bun ?"

- "Mi-e foarte greu, sunt supărată, dar nu pot draga mea să-ţi spun!

Ce poţi tu să-nţelegi, fetiţă, din chinul meu ce nu-i uşor ?!..."

- "Dar spune-mi totuşi! Cine ştie de unde-ţi vine-un ajutor?!"



- "Ei, află, zise-atunci stăpâna cu timbrul ei distins şi grav,

că port o mare suferinţă: chiar soţul meu este bolnav."

- "Dar dacă domnul meu s-ar duce în ţara mea la un prooroc,

acesta l-ar primi cu cinste şi l-ar tămădui pe loc!"



- "Ce fel de om este acela de care-mi spui cu-atâta zel?"

Şi ea-i răspunse dintr-odată: - "E-un prooroc din Israel!"

O vie rază de credinţă a străbătut cu-acest cuvânt,

din ochişorii ei albaştri, prin adierile de vânt.



Femeia a rămas pe gânduri ... Şi noaptea şi-a făcut un plan:

"Cum aş putea să spun eu oare aceste lucruri lui Naaman?!..."

Ieşise soarele de-o şchioapă şi se-nălţa din nou pe cer.

Stăpâna, ce purta în suflet acum un preţios mister,



s-a dus la soţul ei să-i spună: - "Te bucură, fii fericit!

Ţi-aduc o rază de speranţă la care nici nu ne-am gândit.

În ţara servitoarei noastre trăieşte-un om cu mari puteri,

ce poate cu o simplă vorbă ca să te scape de dureri."



- "Dar cine-i medicul acesta ?", întreabă el cu interes.

- "E un profet din Ţara Sfântă, şi-un om c-un caracter ales.

Copila care mi-ai adus-o mi-a spus mai multe despre el.

Te poţi interesa mai bine, căci locuieşte-n Israel."



Şi fără nici-un fel de preget Naaman cu sufletul de jar,

la împăratul ţării sale s-a dus cu-al inimii amar.

- "Să trăieşti veşnic în pace, împărate, domnul meu!

La bunătatea ta cea mare m-aduce azi necazul greu."



- "Dar ce s-a întâmplat cu tine?, vorbi-mpăratul curios.

Şi Naaman i-a zis: - "Stăpâne, mi-e sufletul de boală ros!

Dar am aflat o veste bună din gura roabei ce o am,

că în Samaria există un prooroc c-un sfânt balsam."



- "Deci nu mai sta pe gânduri, du-te! Eu o scrisoare îţi voi da

pentru-mpăratul lui Israel şi, poate ... te vei vindeca."

Luând un mare dar cu sine, porni degrab' Naaman la drum.

Deşi era o cale lungă i se părea că zboară-acum.



Ajuns după un timp la ţintă a fost primit de împărat.

Cu mult respect, Naaman se-nclină şi-apoi un bileţel i-a dat.

Însă scrisoarea-aceea scurtă l-a îngrozit pe suveran,

ce plin de furie cuvântă spre generalul sirian:



- "Ce poate asta să însemne ? Ce, sunt eu oare Dumnezeu,

ca să omor şi să dau viaţă ?! Şi să te scap de lepră eu ?!...

Am înţeles şi ştiu acuma c-ai fost de împărat împins,

ca să mă faci prilej de ceartă pe mine, om cu părul nins!"



Şi când îşi descărca mânia el haina şi-a făcut bucăţi.

Dar Elisei senin îi zice: - "De ce aşa pierdut arăţi ?

Trimite pe-acel om la mine! Şi numai astfel va afla,

că Israel are pe Domnul şi-un om ce face voia Sa."



În carul său cu daruri scumpe, purtat de câţiva cai semeţi,

porni Naaman, ca o săgeată, spre şcoala marilor profeţi.

Profetul însă printr-o slugă îi spuse astfel lui Naaman:

- "De şapte ori mergi şi te scaldă în apa râului Iordan!



Şi trupul tău va fi de lepră, chiar într-o clipă, vindecat.",

aşa-l asigură trimisul prin tot ce-a spus cu gând curat.

Dar generalul se întoarce capitulând ca un învins.

Mesajul scurt ce îl primise mânia-n suflet i-a aprins:



"Eu am crezut, de bună seamă, că va veni chiar el în drum.

Şi mă va invita în casă, cu-n gest amabil oarecum ...

Şi va chema apoi un nume, c-o mare rugă de prooroc.

Va pune mâna lui pe rană şi mă va vindeca pe loc!...



Nu sunt la mine fluvii oare mai bune ca acest Iordan ?"

Şi se-ntorcea pierdut acasă lipsit de duh şi de elan.

Dar slujitorii lui văzură mânia ce l-a doborât

şi-au zis:-"Nu-i lucru greu, părinte! Te scaldă doar în râu

şi-atât!"



Şi-nduplecat de stăruinţă, porni spre fluviu Naaman

de şapte ori să se scufunde, dar cu credinţă, în Iordan.

Şi carnea-aceea putrezită, pornită pe un trist făgaş,

ea s-a făcut, printr-o minune, ca trupul unui copilaş!



Şi cine ar putea descrie poemul marii bucurii,

ce-aduce-n dar o viaţă nouă şi-un dor înalt de veşnicii?!

Trezit ca dintr-o feerie se întreba cel vindecat:

- "Acesta-s eu sau e un altul ? Şi tot ce văd e-adevărat ?"



Şi robii, martorii minunii, au exclamat înfioraţi:

- "Fii binecuvântat, stăpâne, cu ani senini şi-mbelşugaţi!"

E-atât de mare Dumnezeul ce stăpâneşte-acest pământ!

Şi Naaman revine-acuma la Elisei, profetul sfânt.



Şi când ajunge ca să-l vadă, îi spune reverenţios:

- "Cunosc acum că Dumnezeul ce vindecă şi un lepros

nu este nicăieri în lume decât în ţara ta de-aici!

Te rog, primeşte de la mine aceste daruri foarte mici!"



- "Viu este Domnul pe vecie, al cărui slujitor sunt eu,

că nu primesc nimic din darul ce nu-l pot socoti al meu!"

Şi nici-o clipă sirianul nu a putut găsi temei

ca să-l convingă cu acesta pe neclintitul Elisei.



Atunci Naaman a zis:-"Dă-mi voie cu doi catâri pământ să iau,

să pot de azi întreaga viaţă eternului Stăpân s-o dau!"

Şi generalul de armată, de lepra grea tămăduit,

s-a-ntors pe-acelaşi drum acasă, cu gândul cel mai fericit.



O, cum l-a-mbrăţişat soţia şi toţi ai casei rând pe rând,

la urmă însă şi o roabă de bucurie fremătând!

Şi de atunci cu toată casa el n-a avut decât un ţel:

s-asculte numai de IEHOVA ce-i DUMNEZEU în Israel.



*

Isus te-aşteaptă şi pe tine, chiar dacă tu nu eşti lepros,

în schimb, o recunoşti prea bine, te ştii un mare păcătos.

Ţi-au spus mai mulţi că asta-i viaţa: să bei, să te distrezi oricât.

Însă plăcerea e-o povară ce prea ades te-a doborât.



Şi totuşi crezi că viaţa-i bună când în păcate ţi-o trăieşti.

De-aceea tu respingi credinţa şi darul dragostei cereşti.

Tu zici : "Aceste lucruri simple, pe care le aud aici,

eu nu le cred, nu-s pentru mine, ci doar pentru copiii mici!"



Ai vrut cândva pe calea-ngustă să te avânţi şi tu smerit,

dar ţi-a părut prea mare preţul ce trebuia atunci plătit.

"Rămân cu tot ce am în mine, cu tot ce este doar al meu!

Să nu cad în ipocrizie şi să-L înşel pe Dumnezeu!"



Dar nu ştiai că înşelatul era chiar sufletu-ţi sărman.

O, vin cu starea vieţii tale precum pe vremuri Naaman!

Deşi mai simţi o ezitare şi un protest în gândul tău,

căci nimeni nu-i prea bun pe lume, dar nu e nici atât de rău,



grăbeşte-te să vii la Domnul ce-i Mare Preot şi Prooroc!

Şi El, prin simpla ta credinţă, te va tămădui pe loc.

Isus cu dragoste te-aşteaptă. Dar El nu-ţi cere pungi de-argint

cum mulţi îşi fac ades cadouri, şi-apoi se-nşeală şi se mint.



Ci inima, atât îţi cere. Aşa cum este Lui s-o dai.

Şi-apoi cu braţul Său puternic El te va duce sus în Rai.

Şi ca lui Naaman leprosul, Isus îţi spune azi mereu:

"Te du şi tu în lumea largă ca să-L vesteşti pe Dumnezeu!"