Poezie FUNII DE IUBIRE

FUNII DE IUBIRE





Coborât fiind în groapă

de vrăjmaşi, cândva, profetul

şoapte negre de-ndoială

i-au umplut degrabă pieptul.



Iată glasul ispitirii

printre norii ce se-adună:

"Ieremia, unde-i Domnul

ce-L slujeai în vremea bună ?



Nu ţi-e Iahve adăpostul ?

Cum de-ajuns-ai în noroaie?!"

Suspinând în duh bătrânul,

parcă inima-i se-nmoaie.



"Doamne, Te-am slujit o viaţă.

Dă-mi, Te rog, acum putere

să rezist, să nu mă clatin

sub povara de durere!"



Şi deodată neagra umbră

ce-i întunecase gândul

se pierdu în zări albastre,

pe profet din nou lăsându-l.



Chiar în clipele acelea,

într-o groapă-atât de-adâncă,

biruindu-şi îndoiala

se ruga profetul încă:



"Doamne numai Tu ştii totul!

Ştii că Ţi-am vestit Cuvântul

printre oameni plini de ură,

care mi-au săpat mormântul.



Apără-mă Tu, Stăpâne!

Vântul nopţii suflă rece.

Îmi alină suferinţa,

ce spre Tine mă petrece!"



Dar nici nu-şi sfârşise ruga,

când se-apropiau deodată

paşii unui om cucernic

şi cu inima curată.



Ebed-Melec, etiopianul,

famen-dregător la curte,

îl convinse pe-mpăratul

ţării, ruga să-i asculte:



- "Domnul meu, te rog, dă-mi voie

să mă duc să-l scot din groapă

pe profetul Ieremia

şi să-i dau pâine şi apă!"



Zedechia îl aprobă

cu bunăvoinţă rară:

- "Du-te şi să-l scoţi de-acolo

cât mai grabnic, să nu moară!"



Şi luând treizeci de oameni,

nişte funii ajutoare,

multe zdrenţe învechite,

famenul porni în zare.



Ieremia stă şi-ascultă:

"Vine oare şi armata? ...

- "Pune-ţi zdrenţele sub funii

şi la subsiori! Fii gata!"



Şi l-au tras atunci afară

pe profet plin de suspine,

cu noroiul pe picioare

sub lumina lunii pline.



Famenul şi-nsoţitorii

îl priveau ca pe-o minune:

un bătrân cu plete albe,

ca o sfântă rugăciune.



Fapta lor cea curajoasă

l-a salvat pe Ieremia,

când acele funii groase

s-au unit cu omenia.



*

Câte funii de iubire

n-a întins cerescul Tată,

prin Isus, să ne salveze

şi din groapă să ne scoată! ...



Când aproape fără viaţă

noi zăceam în groapa-adâncă,

Domnul ne-a întins o mână

şi ne-a aşezat pe stâncă.



Tu, ce zaci de multă vreme,

în noroiul cel mai negru,

dar te crezi om cumsecade

şi pretinzi că eşti integru,



faptele de necredinţă

tot mai jos vor să te-afunde,

într-o groapă-ntunecată,

unde raza nu pătrunde.



Însă Domnul, Creatorul

şi al soarelui şi-al lunii,

către tine Se îndreaptă

cu-ale îndurării funii.



Ele ţi se-aruncă-n groapă

cu un glas de "Maran atha!"

Domnul păcii îţi vorbeşte:

- "Pregăteşte-te, fii gata!"



Mâna lui Isus e-ntinsă.

Ieşi din groapa rătăcirii!

Strânge-n pumnii tăi mai bine

funiile mântuirii!