Poezie MAI MARII NOŞTRI (1)

MAI MARII NOŞTRI



Mai marii noştri de demult

şi-au dat averi, şi-au dat şi viaţa.

Treceau senini peste tumult

urmându-I doar lui Crist povaţa.



Ei n-au fost mari prin bogăţii

sau prin înţelepciunea firii.

Ci dorul lor de veşnicii

i-a dat un sens înalt iubirii.



Au luminat prin viaţa lor

şi-au strâns drept roadă ucenicii

ce-aveau în Duhul Sfânt izvor

şi-n piept un foc, nu artificii.



Mai marii noştri şi-au trăit

chiar şi prin moartea lor menirea

ca să-L cunoască fericit

şi azi pe Domnul omenirea.



Azi mulţi prin funcţii se căznesc

mărimea lor să şi-o arate.

Dar cei ce-i văd se poticnesc

umblând ca orbii prin cetate.



Dorim cu toţii un model

şi-un sfânt tipar pentru trăire.

Dar printre lupi cum poţi fi miel

şi urii să-i arăţi iubire?!…



*

Isus şi cei ce L-au urmat

ne dau îndemnuri şi ne cheamă.

Tu poţi fi om adevărat

slujind pe alţii fără teamă.



Căci dacă-n ţărnă te apleci

ca spicul greu cu boabe multe

vei fi cu Domnu-n veci de veci

şi cerul sfânt o să te-asculte.



Îmbracă-te cu tot ce-i sfânt!

Isus te-aşteaptă cu răsplata.

Coboară cerul pe pământ.

Şi cântă Duhul “Maran atha!”