Poezie MUNŢII TĂI

MUNŢII TĂI



Spre munţii Tăi mă-ndrept, Părinte,

cu dorul inimii din piept,

să prindă aripi, noi cuvinte,

în zborul cel mai înţelept.



În munţii Tăi, respir tăria,

ce-mi umple sufletul de Rai.

Şi-acolo cântă bucuria

cea liberă de-al lumii vai.



La munţii Tăi de frumuseţe

şi de grandoare vin mereu:

şi cei cu frunţile semeţe,

şi cei smeriţi ca un plebeu.



De munţii Tăi mă prinde dorul,

pe care nu-l pot stăvili

şi, iată-mă, sunt călătorul

spre ei în fiecare zi.



Dar cum să urc spre-nalte creste

din munţii Tăi ascunşi în nori ?

Doar Tu îmi dai puteri celeste,

să-nfrunt ai oboselii zori.



Nu mi-e uşoară-ascensiunea

spre culmi ce curg din Duhul Sfânt.

Dar Tu mi-ascultă rugăciunea,

ce-o-nalţ de-aici de pe pământ.



Adesea cad ca ucenicii

cei adormiţi în noaptea grea,

învins de-aceleaşi negre vicii,

ce se ascund în viaţa mea.



Eliberează-mă, Părinte,

să urc mai sus pe munţii Tăi,

uitând ce-am fost mai înainte,

lăsând în urmă pe cei răi.



Şi când mă cotropeşte teama

că voi cădea de sus în hău,

o, fă-mă să iau bine seama,

Părinte bun, la glasul Tău!



În munţii Tăi, cu altă faţă,

cu noi puteri ce li s-au dat,

vor întâlni Eterna Viaţă,

cei ce spre Tine au urcat.



O, fă să fie-n cer cu Tine,

acolo Sus şi toţi ai mei,

când vom urca spre zări senine

în zboruri dulci de porumbei!



Spre munţii Tăi de măreţie

se-ndreaptă cântul meu voios

şi strig: - "Părinte, slavă Ţie

că Harul Tău din Iad m-a scos!"



Trimite-mi norul revederii

cu toţi cei dragi ce Te-au iubit

în sfânta zi a Învierii,

cu bucurii fără sfârşit!