Poezie Rugaciune (20)

RUGĂCIUNE



Dă, Doamne, aripi noi cântării

pe care-o-nalţ cu ochii-n plâns,

când simt fiorul cercetării,

prin care iarăşi m-ai destrâns!



Mă simt ca alba porumbiţă,

ce stă ascunsă printre stânci,

deasupra arcelor cu viţă,

căreia vântul îi dă brânci.



Dar Tu m-ai scos din strâmtorare,

ca pe Israel din Egipt,

când braţul Tău, cel plin de soare,

în vechiul şarpe l-ai înfipt.



Căci el, duşmanul cel de moarte,

care de mult mă urmărea,

a fost dat astăzi la o parte

şi liberă e viaţa mea.



De-aceea Te slăvesc întruna

pe Tine, Creator suprem,

Cel ce-ai venit să-nfrunţi furtuna

şi-ai coborât în Betleem!



În orice clipă, se cuvine

să-Ţi dau prinosul meu întreg

şi să mă dăruiesc pe mine,

celor ce azi, cu drag, Te-aleg.



Căci cine e ca Tine, Doamne,

slăvit şi bun, şi sfânt şi drept ?

În ale vieţii mele toamne,

orice-ar veni, am să Te-aştept.



Nimic nu mi-e mai drag pe lume

ca melodia Ta de har,

ce poate paşii să-mi îndrume,

pe-a crucii cale iar şi iar.



De-ar fi să vină încercarea

şi valul ameninţător,

mă-nalţ spre ceruri prin cântarea

ce îngerii o cântă-n cor.



Îţi mulţumesc, că toate-toate

lucrările ce-Ţi aparţin,

făcut-au azi din mine frate

cu raza Cerului senin.



De-aş fi chiar piatra de sub daltă,

ajută-mă să mă smeresc,

veghind cu fraţii laolaltă,

din dragoste să Te slujesc.



Să zbor, Isus, pe-aripi de rugă

şi de cântare vreau mereu,

ca orice spirit rău să fugă,

la glasul Tău de Dumnezeu.



Şi fie ruga mea puterea

care-i trezeşte şi din morţi

pe cei ce şi-au pierdut vegherea

striviţi de ale lumii porţi.