Poezie RUGA LUI SAMSON

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 80
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8461-ruga-lui-samson]RUGA LUI SAMSON[/url]

RUGA LUI SAMSON





O, Doamne, fă să-mi crească părul

să vadă lumea adevărul!

Să vadă toţi c-aceste fire

îmi sunt izvorul de-nnoire.



Da, ştiu prea bine, eu port vina

că mi-am pierdut din ochi lumina.

Nu Ţi-am păstrat în piept secretul,

sfidând nepăsător decretul



şi legea dedicării mele,

prin care mă păzeai de rele,

făcând în Israel dreptate,

prin fapte şi gândiri curate.



Tu Cel ce stai în slăvi divine,

priveşte totuşi iar la mine,

şi vezi unde m-a dus căderea,

când mi-am pierdut toată puterea.



Mi-s mâinile atât de goale,

de când mi-a stat Dalila-n cale.

Şi-n suflet parcă-mi bate vântul,

de când i-am ascultat cuvântul.



*

Dalilele de azi viclene

momesc cu-a Iadului catrene,

atâtea suflete candide

făcându-le statui livide.



Puterea e un râu ce seacă,

iar dărnicia e săracă.

Ah, dragostea e căldicică

şi chiar credinţa mult mai mică.



Eu sunt mai rău decât păgânii,

care şi-au înşelat stăpânii.

Nu pot sluji, văd astăzi bine,

şi pofta şi s-ascult de Tine.



* *

Eram mai alb ca lămâiţa

cât mi-am păstrat pe cap şuviţa!

Dar ochii unde-mi sunt sărmanii ?!

Mă doare, mi i-au smuls duşmanii!



Din cer, de dincolo de stele,

răspunde rugăciunii mele,

în noaptea mea de remuşcare,

să-Ţi aud glasul de iertare!



Să-mi crească cele şapte fire

de har şi de neprihănire.

Şi-apoi, primind putere nouă,

să pot, cu mâinile-amândouă,



distruge pânzele minciunii,

ce iată m-au legat cu funii!

Să vadă lumea adevărul,

când îmi va creşte iarăşi părul.



Ascultă-mi Tu umila rugă,

duşmanii toţi din jur să fugă,

să vadă braţul Tău puternic,

chiar dacă eu sunt un netrebnic!



Ţi-am divulgat secretul vieţii

şi praf mi-i fala tinereţii.

Şi falnicele nestemate

le-am dat Dalilei blestemate.



O, Tu mă cunoşteai pe nume,

nainte de-a veni pe lume!

Mi-ai dat de multe ori izbândă,

când mulţi vrăjmaşi stăteau la pândă.



Eram o harfă-n mâna-Ţi sfântă!...

Dar astăzi bezna mi se-mplântă

atât de-adânc pe trista-mi faţă,

ca noaptea fără dimineaţă.



Dar Doamne sfânt, Tu eşti lumină!

Mă poţi spăla de-ntreaga vină,

să-mi crească firele puterii

în neagra noapte a durerii.



Să piară, Doamne, filistenii

ce ne-asupriră lungi decenii!

Israelul tot să se strângă

şi pe mormântul meu să plângă!



Azi cu speranţa Învierii

te-aştept pe zid ca şi străjerii

din ţărna grea, din stânci de ghiaţă

Tu să mă chemi din nou la viaţă.















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie RUGA LUI SAMSON | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!