Poezie SCANTEIA ŞI RUGUL

SCÂNTEIA ŞI RUGUL





Câte trebuie să-nfrunte

o scânteie-n vârf de munte!

Vulturi mari cu aripi grele

şi bătăi de vânturi rele.

Stropi de ploi şi chiar de piatră.

Fulgi de nea pe-nalta vatră.

Chiar cutremure sinistre,

zeci de perturbaţii triste,

şi alunecări de pantă

din natura cea casantă.

Dar scânteia îndrăzneaţă,

plină de curaj, de viaţă,

se aprinde tot mai tare,

alungând bezna cea mare.

Bezna nopţii de pe munte

numai ea poate s-o-nfrunte.



Dar scânteia se transformă

într-un rug, plantă informă.

Arde rugul înălţimii

înfrăţit cu heruvimii.

Arde făr-să se termine

că-i un foc din zări senine.



Chiar acolo, sus pe munte,

un păstor cu-naltă frunte

se apropie îndată

cu o inimă curată.

- "Moise, Moise!", rugul spune.

Doamne sfinte, ce minune!

- "Eu sunt Dumnezeul care

am zidit şi munţi şi mare.

Lui Avraam i-am dat credinţa,

lui Isaac făgăduinţa.

Iar lui Iacov daruri multe

când a vrut să Mă asculte.



Scoate-ţi dar încălţamintea

ca să-ţi luminez azi mintea

şi să ştii că-i sfânt pământul

peste care suflă vântul,

unde ţi se-opriră paşii

cum făcură-naintaşii!"



Asculta uimit păstorul

când îl cerceta fiorul

dragostei nemărginite

şi-al credinţei fericite.

- "Ştiu, mai spuse Domnul slavei,

pe Aaron când întreba-vei

de poporul Meu ce plânge

şi-n robie grea se frânge,

că el va să te îndemne

să primeşti a Mele semne.

Şi-mpreună vă veţi duce

din acest punct de răscruce,

cu elan şi cu iubire,

azi să-i duceţi izbăvire."



- "Doamne, zise Moise iară,

n-am vorbire prea uşoară!"



- "Nu pot să trimit pe altul!",

zise-atunci El, Preaînaltul.

- "Oare nu-i Aaron cu tine

cel care vorbeşte bine ?

Nu ţi-am dat a Mea putere

ca să-nfrunţi orice durere ?



Semnele puterii Mele

pentru-mpotriviri rebele.

Faraon n-o să asculte

chiar aceste semne multe.

Vă voi scoate din robie

să vă duc cu bucurie

pe un plai cu stropi de miere,

cu cerească mângâiere,

unde curg râuri de lapte

şi cad stropi de rouă-n noapte."



Şi ardea rugul pe munte.

Cine poate să-l înfrunte ?

Rugul nu e doar idee

ci-i sclipiri de curcubee,

ce vesteşte Legământul

cel de care-i plin pământul.

Pot să vină ploi şi ghiaţă.

Rugul este plin de viaţă.

El ne umple, El ne-nalţă

şi ne dă mereu speranţă.

Nu se mistuie vreodată

căci avem în Cer un Tată.



El trimis-a-n lume Fiul

ca să schimbe-n Rai pustiul

cel creat de fărdelege,

dându-ne o nouă lege.



Legea Duhului de viaţă

curajoasă, îndrăzneaţă,

care-nfruntă vechea fire

prin credinţă şi iubire,

ca să devenim scânteie

cu luciri de curcubee

şi cetate-n vârf de munte

peste vremile cărunte.

Şi-ntr-o zi scânteia sfântă

va fi rugul ce încântă

atrăgând orice privire

doar prin milă şi iubire.



Când Stăpânul Se va-ntoarce

plin de slavă şi de pace,

cei care-i umplură plânsul

vor fi-ntocmai ca şi Dânsul

şi-n putere şi-n iubire

şi-n elan şi în privire.

Şi purtând cununi pe frunte,

ei vor sta cu El pe-un munte

după Nunta minunată

cum n-a fost chiar niciodată

când Isus cu-a Lui Mireasă

se vor bucura la masă.