Poezie COPILE, TE AŞTEPT SĂ VII!

COPILE, TE AŞTEPT SĂ VII!





Un băieţel purta-n desagă

cinci pâini de orz şi doar doi peşti,

dorind astfel ca să urmeze

pe Domnul slăvilor cereşti.



Şi mama, rămânând acasă,

acele pâini cu drag i-a pus.

- " Te du, deci, fiule, şi-ascultă

şi astăzi glasul lui Isus!"



Iar fiul, dându-i ascultare,

se strecurase prin mulţimi,

să-şi strângă-n mica-i vistierie

comoara psalmilor sublimi.



Deodată el aude-o voce:

- "Copile, te aştept să vii!"

Cine-l strigase din mulţime?

Era o joacă de copii?…



Nu. Nu era glasul de-acasă,

nici glasul blând al mamei lui,

sau al vecinului de stradă,

era chiar glasul Domnului.



Şi-n inima-i de pui sfielnic

emoţia a izbucnit.

"Pe mine oare să mă cheme?! ",

se întreba nedumerit.



S-a ridicat atunci în grabă,

luând desaga-i de drumeţ.

Mii de priviri îl urmăriră.

Şi mulţi ziceau: - "Ce fiu isteţ!"



Ajunse la Învăţătorul,

pe dată, micul ucenic.

Şi inima-i atât de tare

bătea, pe cât era de mic.



Nici nu-ndrăznea ca să-L privească,

fiind un băieţel sfios.

- "O, nu te teme! " -i zise Domnul.

"Eu te-am chemat c-un bun folos!"



Deschide dar a ta desagă,

pentru acest popor flămând!"

- "Da, Doamne!", zise copilaşul

convins de-al ascultării gând.



"Tu vei vedea acum minunea.

Aşteapt-o şi rămâi supus!"

Aşa-i grăise plin de farmec

Învăţătorul cel de Sus.



Copilul a primit în urmă

mai mult decât a aşteptat.

Şi foamea lor, cinci mii de oameni,

cu pâinea lui şi-au stâmpărat.



*

Crezi tu acum Cuvântul vieţii

întocmai ca acest copil ?

Asculţi tu de Învăţătorul

cu dor ceresc, cu gând umil ?



E vremea ta să-I dărui viaţa

cu tot ce-n ea cândva ţi-ai strâns

de vrei să n-ai în veşnicie

ocară, remuşcări şi plâns.



Isus cu dragoste te cheamă:

- "Prietene, te-aştept să vii

să-ţi schimb a vieţii tale dramă,

într-un poem de bucurii!



Cuvântul Meu e garanţia

că nu vei flămânzi nicicând,

când pacea îţi va fi solia

şi Duhul Sfânt al vieţii gând.”