Poezie ÎNMULŢIREA PAINILOR

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 43
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8473-nmul-irea-painilor]ÎNMULŢIREA PAINILOR[/url]

ÎNMULŢIREA PÂINILOR





Într-o zi cu stropi de soare,

pe când Pesah-ul venea,

ca o harfă de izvoare,

Domnul păcii glăsuia:



- "Tatăl Meu dă-mpărăţia

orişicărui duh sărac,

ce va sta pe temelia

dragostei din veac în veac.



El trimite stropi de rouă

peste buni şi peste răi.

Harul Lui dând viaţă nouă

pleacă dealuri, nalţă văi.



Mulţumiţi fără zăbavă,

pentru tot ce-n dar primiţi,

Tatălui cel bun din slavă

şi veţi fi desăvârşiţi!"



După ce-Şi sfârşi vorbirea,

Domnul plecă în pustiu,

unde Îl purtau iubirea

şi-ascultarea Sa de Fiu.



Dar atunci văzu o gloată,

ce se-apropia de El.

Către Filip, dintr-odată,

se-ndreptă divinul Miel:



- "De unde lua-vom pâine

să hrănim atâtea mii,

să nu moară până mâine,

pe cărările pustii ?"



Domnul la-ncercare-l puse.

Filip făcu ochii mari:

- "Azi avem cu noi, Isuse,

două sute de dinari.



Suma este mult prea mică,

pentr-un prânz cu-adânc temei."

Inima-i bătea cu frică,

dar atunci vorbi Andrei :



- "Un copil mai poartă-n spate

vreo cinci pâini şi doar doi peşti,

dar cu-aceştia, cum se poate

pe atâţia să-i hrăneşti?! ..."



Şi din nou Mântuitorul

porunci cu glas duios:

- "Să se-aşeze tot poporul,

cel flămând, pe iarbă jos!"



Luând pâinile în mână,

mulţumi Tatălui Sfânt.

Vântul în pustiu îngână

al prinosului cuvânt.



Domnul hrana o împarte

ucenicilor iubiţi,

iar aceştia mai departe,

către fiii hămesiţi.



Pâinile nu se termină

şi nici peştii care cresc.

Mâna Domnului e plină

de belşug dumnezeiesc.



(N-aşteptase Salvatorul

ce-a venit de Sus ca Rob

să se semene ogorul,

din câmpie, bob cu bob.



Şi nici orzul ca să crească,

nici să-l strângă de pe-ogor,

ci puterea Sa cerească

dădu pâine tuturor).



Şi atunci întreg poporul,

ce din pâine a mâncat,

a venit la-Nvăţătorul,

ca să-L facă Împărat:



- "Iată-Acesta-i Proorocul

care-n dar ne-a fost adus!"

Se umplea de freamăt locul,

unde Se găsea Isus.



Cel ce le trimise mana,

nori de păsări în văzduh,

refuză acum coroana

şi plecă mâhnit în duh.



Vai!, poporul orb nu ştie

că cerescul Fiu curat

n-a venit din veşnicie

cu un sceptru de-Mpărat.



El veni ca să slujească,

să dea pâine lumii-ntregi,

pâine vie şi cerească

după sfintele Lui legi.

*

În pustiu s-au frânt deodată

pâinile şi cei doi peşti,

cum pe-o culme blestemată,

Domnul slăvilor cereşti,

Se va frânge pe o cruce

pentru-al lumii greu amar.

Jertfa Lui ne va aduce

crini de soare şi de har.



Şi de-atunci, prin har, flămânzii

se vor sătura mereu.

Şi-L vor adora plăpânzii

miei jertfiţi în ceasul greu.



* *

El, Isus, divinul Rege,

te tot strigă. Nu-L auzi ?

O, prietene, alege:

Îl primeşti sau ... Îl refuzi ?



Poţi azi să-ţi alegi destinul,

să trăieşti cu Dumnezeu

îmbrăcându-te-n seninul

lui Isus, în ceasul greu.



Nu doar pământeşti foloase

să obţii de la-Mpărat,

ci-a Lui haină de mătase,

cea din firul cel curat.













SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie ÎNMULŢIREA PAINILOR | Salvatorul.ro
meniu prim
Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăție. ( 1 Timotei 4:12 )