Poezie CORBUL ŞI VULPEA

CORBUL ŞI VULPEA





Furând un caş de pe-un comarnic,

un corb se bucura nespus.

Şi vulpea se lupta zadarnic,

să urce pe o creangă sus.



Văzând cumătra că nu poate,

nicicum, s-ajungă în copac

îşi zise-n taină pe-nserate:

"Să mă gândesc ce pot să fac?!...



O, da, ce vajnică idee!

Şi s-ar putea să am noroc ..."

Cu glas, din alte căi lactee,

porni un viers cu mare foc:



- "O, corb, frumos îţi e penajul

ce-l porţi pe trupul tău divin!

Ce fel de sânge-ţi dă curajul

de eşti de-atâta farmec plin ?



Ai nişte gheare cum, pe lume,

eu nu prea multe am văzut.

Şi ciocul e făcut anume

să te vegheze ca un scut.



Dar glasul tău ce timbru are ?

E tot aşa fermecător,

ca harpha blândelor izvoare

sau ca un ciripit de dor ?!..."



Şi corbul, vrând să dea dovadă

că glasul său e fascinant,

scăpă deodată caşu-n stradă,

ca pe o pradă în neant.



Priviţi cum vulpea cea flămândă

a păcălit un corb credul,

şi n-a stat în zadar la pândă

cinând pe cinste din destul.



*

Morala ? E-un crâmpei din viaţă.

De-o s-auziţi un glas mieros,

cum laude v-aruncă-n faţă,

voi fiţi smeriţi ca şi Hristos!



Altfel veţi pierde din comoară,

din harul blândului Păstor,

fiind o pradă prea uşoară,

vicleanului amăgitor.



Zburăm spre ziua Învierii

trăind al vieţii anotimp.

Spre-a nu plăti preţul căderii

smeriţi-vă voi, fraţi, la timp!