Poezie RANDUNICA (1)

RÂNDUNICA





Rândunica cea voioasă

ciripind cât ţine zarea,

mi-a spus : - "Lasă-ngrijorarea,

şi priveşte ce frumoasă

este floarea!"



- "Bine, i-am răspuns în grabă,

dar pe cer norii se-adună.

Ploaia vine, nu mă-ntreabă

de ce mi-i credinţa slabă

în furtună."



Cum priveam înspre grădină,

să văd pomii plini de floare,

rândunica, fără vină,

se nălţă mai către soare,

cu duioasa ei cântare

de lumină.



Auzindu-i simfonia,

mi-a pătruns în suflet dorul.

Şi-am aflat Împărăţia,

care mi-a adus fiorul,

dragostea şi bucuria

lui Mesia.



Am lăsat îngrijorarea,

vreascurile vieţii mele.

Şi ascult de-atunci cântarea

şi mă-nalţ cât ţine zarea

într-un zbor de rândunele,

către stele.



Cerul sfânt nu-i prea departe

de-l priveşti cu-aripi de slavă,

şi laşi totul la o parte:

viaţă, lume chiar şi moarte

pentru veşnica dumbravă.