Poezie Cu ceru-n părtăşie

De nu aş fi pe drumul către Slavă,

nu s-ar lupta Satan să mă doboare,

n-ar picura în gândul meu otravă

şi n-ar sufla a iadului dogoare.



De nu aş fi pe calea mântuirii,

aş merge fără nici o încercare,

m-aş conforma şi eu cu voia firii

şi-aş izbuti în viaţă ca oricare.



Dar eu mult nu mai ţintuiesc pe lume

decât să fiu a cerului solie,

vestind în jur Dumnezeiescul Nume

al celui ce m-a uns cu bucurie.



Nu îngerii puterea mi-o vor creşte,

arhanghelii cei cu puteri divine,

ci Însuşi Dumnezeu mă ocroteşte,

cu braţele întinse peste mine.



Săgeata celui rău nu mă atinge;

oricât ar vrea, întoarsă e din cale.

Cerescul har spre ceruri mă împinge

şi parc-aud de-acuma osanale,



şi parcă văd şi străzile pavate

cu aur încercat, trecut prin moarte,

şi parcă adieri înmiresmate

mi-arată o grădină de departe...



Şi mi-e uşor să trec prin neagra vale

şi vin fiori de sfântă bucurie.

Ţâşnesc din mine parcă, osanale

ce-ajung în noul Rai, în veşnicie....