Poezie Recabit sau nu

Recabit sau nu





Eu nu mai înţeleg nimic,

De aceea îmi e greu să tac...

Şi nu pot defel să îmi explic

De ce-am ajuns în şanţ să zac!





În cap, nimănuia nu i-am dat...

Iar duşmani să am, nu ştiu

Poate cu vreo patru m-am luptat,

Şi-un erou se prea poate-acum să fiu!





E posibil, dar din ce-mi aduc aminte

Stăteam ca tot omu’ la o masă liniştit...

Lângă mine, ea...dulce, cu mărgele şi fierbinte

Mă-mbia cu-al ei miros de strugur frăgezit!





La-nceput a fost atât de bună,

Şi-avea un umor ce rar s-a mai văzut,

Şi câte n-ar mai fi avut să-mi spună

Dar din vorbă-n vorb-a dispărut!





Apoi, din senin şi făr’ de veste

Peste min’ s-a năpustit...

Să mă-nţepe ca un şarpe, să mă muşte

Deşi nu ştiu să-i fi greşit!





Iar de la o vreme, ochii mi s-au înroşit

De loviturile ce le-ncasam în plin...

Până într-un târziu, când ca din somn trezit

Am înţeles că mă bătea-un pahar cu vin!





Să ştie toţi, că aceia-s oameni fericiţi...

Ce şi-au păstrat vasul ne-ntinat

Călcând pe urmele de Recabiţi,

Ce de la poruncă n-au făcut rabat.





Căci nu degeaba scrie în Scriptură,

Să fim plini mereu de Duhul Sfânt

Căci azi un strop, mâine-un păhărel de băutură

Ne-ar opri-ntr-o zi să ne-nălţăm de la pământ!



~Amin~