Poezie ÎNTÂLNIREA DE PE MUNTE

ÎNTÂLNIREA DE PE MUNTE





Pe Muntele Sionului

atât de bine mă simt,

când îl văd pe Dumnezeu

aproape de mine.

De bucurie nici nu pot vorbi.



Prezenţa Lui

e prea copleşitoare,

prea înaltă

şi prea greu de înţeles

pentru fiinţa mea de lut.



El îmi vorbeşte

dar eu nu-L înţeleg.

El vrea să-mi spună ceva

şi eu nu pricep

sensul cuvintelor Sale.

Cineva totuşi

îmi deschide gura,

şi-aproape fără voia mea,

exclam:

- Doamne, iartă-mă

că sunt atât de slab,

atât de limitat

în înţelepciunea

şi priceperea mea omenească!

Întăreşte-mă

să-Ţi pot sta înainte!

Luminează-mă

cu razele Tale

de dragoste şi adevăr

ca să pot pricepe

cine eşti,

ce lucrezi

şi ce gândeşti Tu

pentru mine,

un păcătos pierdut

dar aflat,

vinovat dar iertat

prin harul Tău

fără margini!



Deşi nu meritam,

El Şi-a întins mâna

spre mine.

M-a întărit,

m-a luminat

şi-apoi mi-a dăruit

poveţe noi şi simple

să le pot înţelege

dar şi să le pot împlini.

Ce bine mă simt

pe Muntele Sionului

ce-ascunde-un noian

de sacre amintiri!



Parcă-l aud

pe regele David

vorbind,

cântând

şi rugându-se

pe-acelaşi munte sfânt,

pe care Mielul şi ai Săi

se vor urca

în vremea din urmă.

Mă simt minunat

pe Muntele Încrederii

în Dumnezeu,

întrucât şi eu sunt

ceea ce sunt,

prin această

binecuvântată încredere!