Poezie ALERGAREA SPRE ŢINTĂ

ALERGAREA SPRE ŢINTĂ



Alerg spre ţinta mântuirii

Ca să-L câştig pe Domnul meu.

Las tot ce-i vechi din lumea firii

Ca să ajung la Dumnezeu.



Deşi sunt multe căi în lume

Pe calea bună eu alerg

Cât Domnul vrea să mă îndrume

Păcate şi greşeli să şterg.



Izbânda mea e Învierea

Şi părtăşia lui Cristos

Când am prin Duhul Sfânt puterea

De-a fi smerit şi credincios.



Alerg, dar nu spre slava firii

Sau pentru glorii care pier,

Cât timp mă dăruiesc iubirii

Ce mă înalţă către cer.



Isus m-a apucat de mână.

Nu eu pe mine mă conduc.

Îi stau mereu la îndemână

Vrând viaţa veşnică s-apuc.



Căci ce înseamnă a-L cunoaşte

Din ce în ce mai mult pe El

Decât s-ascult când El mă paşte

În verzi păşuni cu dor şi zel?



Nu sunt desăvârşit, ştiu bine,

Prin tot efortul personal.

Dar sub privirile-I blajine

Alerg spre-al păcii ideal.



Uitând de viaţa mea străină

M-arunc mereu ca şi un cerb

Spre apa rece cristalină

Şi spre peisajul ei superb.



Alerg spre premiul îndurării

La glasul blândului Păstor

Pe care-L văd în largul zării

Venind spre noi pe-al slavei nor.



Doresc ca pacea Lui deplină

Să vă dea suflul de final

Ca nu cumva fără lumină

Să vă înghit-al lumii val.



Să alergăm, deci, împreună

Pe calea-ngustă către Rai

Ducând altora Vestea Bună

Nu doar prin vorbe, ci prin trai.



Prin jertfa fără de cârtire

Tu poţi pe alţii să-i ridici,

Să fii prin viaţa de slujire

Cum au fost primii ucenici.



Alerg, nu stau nicio clipită.

Eu sunt atletul lui Cristos

Ce-mi face viaţa fericită

Cu cât Îi sunt mai credincios.



Odihna Lui e alergarea

Ca să-L apuc pe Dumnezeu

Chiar când îngustă mi-e cărarea

Şi trupul parcă-l simt mai greu.



Adesea vântul mă opreşte

Suflând în haina ce o port.

Dar gândul meu nu hoinăreşte

Ci mi-l îndrept spre-al Vieţii Port.



Veniţi şi voi în alergare

Să fim al dragostei ecou

Cât Dumnezeu mai dă iertare

Şi-l naşte pe un om din nou!



Nu-i timp să-l pierdem cu-ndoială,

Cu întrebări fără răspuns,

Când inima din piept ni-i goală.

Oare-n zadar Domnul ne-a uns?

*

Să alergăm ca o Mireasă

Spre Mirele mult aşteptat.

Va-ncepe Nunta cea frumoasă

Cum din Scripturi am învăţat.



Chiar dacă Mirele-ntârzie

Şi luna a intrat în nor,

Iar noaptea-i grea şi e târzie

El ne aşteaptă cu mult dor.



Cum Îl iubim? Stând în veghere?

Având ulei destul în vas?

Doar dragostea ne dă putere

Pentru tot timpul ce-a rămas.



Lăsaţi ispitele plăcerii.

Fugiţi de pofta lui Adam.

E-aproape Ziua Învierii

Fecioarelor din orice neam.



Cei ce-au trăit neprihănirea

Şi-au alergat către Isus

Primi-vor, iată, răsplătirea

În Ţara dragostei de sus.



Vor fi la Nunta minunată

Şi oaspeţi dragi din patru zări,

Toţi cei cu viaţa lor curată

Ce-au triumfat în încercări.



Să alergăm cu-nsufleţire!

Mai e puţin şi-L întâlnim

Pe Domnul sfânt plin de iubire

În Noul Său Ierusalim.



Acolo vom uita durerea

Şi spinii ce ne-au înţepat

Slăbindu-ne ades puterea

Şi-obrazul nostru-nlăcrimat.



Isus cu mâna Lui va şterge

Oftări şi lacrimi pe obraz

Când cu Mireasa Lui va merge

Sus, în Cetatea de topaz.